Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Cele mai populare mituri despre cactuşi


Plantele suculente și cactușii sunt câteva dintre speciile vegetale în jurul cărora s-au țesut de-a lungul timpului câteva mituri importante, întâlnite și astăzi pe scară largă. Unele dintre acestea au avut parte de atâta popularitate încât au fost preluate și susținute  chiar de unii specialiști.
Ca adevărați iubitori de plante, fiecare s-a interesat cu privire la îngrijirea cactușilor care ne înfrumusețează casa. În felul acesta am luat contact cu primul și cel mai cunoscut mit, conform căruia plantele amintite nu au nevoie niciodată de apă sau că necesită o cantitate extrem de mică.
Confuzia vine din faptul că în mediul lor natural cactușii pot tolera lipsa precipitațiilor pentru o perioadă foarte lungă de timp, comparativ cu alte specii de plante, însă acest lucru se datorează unor adaptări la mediul arid în care se găsesc. Cactușii din zonele deșertice prezintă rădăcini foarte bine dezvoltate care pătrund până la sursele de apă freatică și un mecanism prin care rețin rouă, ceea ce demonstrează că nu duc totuși lipsă de umiditate.
După cum intuiți probabil, nu același lucru se poate afirmă despre cactușii de apartament. Întrucât dezvoltarea rădăcinilor acestora este limitată de dimensiunile ghiveciului iar posibilitatea de a capta rouă este inexistentă, cactușii de apartament necesită periodic asemenea oricărei plante, aportul vital de apa.
Un alt mit care circulă spune că plantele suculente și cactușii înfloresc o dată la o sută de ani. Nici acest aspect nu este fondat științific. În afara câtorva cazuri excepționale, speciile vegetale comune au un ritm de viață mult mai accelerat. 
De asemenea se crede uneori că au întotdeauna nevoie de temperaturi ridicate pentru a supraviețui și că nu reușesc să tolereze frigul. Dacă împărtășiți această opinie trebuie să va contrazic din nou.
În timpul sezonului rece cactușii intră în repaus hibernal fiind chiar recomandat să fie ținuți la temperaturi scăzute. În funcție de specie aceștia tolerează cu succes valori cuprinse între -20 și 10 grade Celsius. Dacă nu cunoașteți ce specie posedați, pentru a ține plantă în afara oricărui pericol asigurați-i ultima temperatură menționată.
Din primăvară  până la sfârșitul verii aceștia vor intra din nou în ciclul de creștere, motiv pentru care au nevoie de cât mai multă lumină solară (cel puțin 6 ore/zi), căldură și apă.
Înlăturând informațiile eronate care v-au creat o imagine falsă despre cactuși, veți reuși să înțelegeți principiile funcționării lor și modul în care le puteți asigura o viață lungă și sănătoasă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?