Ediția: Sâmbătă 1 iunie 2024. Nr. 6639
Ediția: Sâmbătă 1 iunie 2024. Nr. 6639

România a dat lovitura la „Mondialele“ de judo


Judoka Andreea Chițu și Corina Căprioriu au dat cu adversarele de tatami pentru a cuceri, în premieră în carieră, bronzul mondial la categoria 52 kg, respectiv 57 kg. Ipponul a fost principala armă a româncelor! Aflate pentru prima dată pe podiumul mondial, cele două au răzbunat ghinionul campioanei olimpice Alina Dumitru, care a părăsit competiția cu luxație la umărul drept. La categoria 52 kilograme, în grupa B, Andreea Chițu a debutat cu o victorie în 15 secunde, în fața elvețiencei Kathrin Frey, urmată de un nou succes, în fața coreenei Song Hui Jo. În turul trei, Andreea Chițu a profitat de o eroare a adversarei Erika Miranda (Brazilia), care a fost descalificată, obținând facil calificarea în sferturi. În această fază, după doar 28 de secunde, românca a obținut ippon-ul în fața ibericei Laura Gomez, câștigând grupa B și calificându-se în semifinale. În penultima fază a competiției, Andreea Chițu a fost învinsă de japoneza Yuka Nishida, iar în recalificări a întâlnit-o pe sportiva franceză Priscilla Gneto, pe care a învins-o după o luptă decisă în prelungiri. Sportiva antrenată de Florin Bercean a avut de înfruntat nu doar adversara, ci și atmosfera ostilă creată de cei peste 15.000 de spectatori. În prelungiri, Chițu a punctat decisiv (yuko), câștigând disputa, dar și medalia de bronz. Corina Căprioriu a avut tur liber în debutul competiției din grupa B, iar în turul secund a obținut prima victorie, în fața sportivei din Taiwan, Chen-Ling Lien, prin ippon. În turul trei, campioana europeană a trecut și de ghaneza Szandra Szogedi, prin ippon, în doar 48 de secunde. Tot prin ippon a învins-o Căprioriu și pe adversara canadiană Joliane Melancon (Canada), calificându-se în sferturi, în care a întâlnit-o pe japoneza Aiko Sato. Nipona a fost greu de depășit, Căprioriu cedând în lupta pentru câștigarea grupei și, implicit, pentru semifinale. Ca urmare a înfrângerii, sportiva antrenată de Florin Bercean a intrat în recalificări, însă a avut o singură confruntare. În prima partidă urma s-o întâlnească pe spaniola Isabel Fernandez, care s-a accidentat anterior, iar reprezenta României a câștigat prin neprezentarea adversarei. În a doua confruntare din recalificări, Căprioriu a reușit s-o depășească prin ippon pe Marti Malloy (SUA), în prelungiri, intrând în po-sesia medaliei de bronz, a doua pentru România, după cea cucerită de Andreea Chițu, la 52 de kilograme, tot în prelungiri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?