Luni 6 Mai 2024. Nr. 6617
Luni 6 Mai 2024. Nr. 6617

Revedere cu emoţii după aproape 5 decenii


La Ciorăști a fost sărbătoare, zilele trecute, absolvenții promoției 1966 reîntâlnindu-se! Momentul a fost marcat printr-o slujbă religioasă, care a avut loc la Biserica din comună. Evenimentul aniversar s-a încheiat la un restaurant din Râmnicu – Sărat, unde s-au stabilit detaliile unei noi revederi, care va avea loc peste 5 ani.

Absolvenții promoției 1966 ai Åžcolii din Ciorăști s-au revăzut după 45 de la absolvirea cursurilor. Cuprinși de emoție și bucuroși că au reușit să își poată vorbi după mai bine de patru decenii, cei 25 de absolvenți ai școlii din comună, care acum sunt oameni cu părul alb, cu copii mari și nepoței, au profitat de fiecare secundă pe care au petrecut-o unii în compania celorlalți. Întâlnirea a debutat la Biserica din sat, unde preotul paroh Valeriu Marin a ținut o slujbă de mulțumire, pentru că bunul Dumnezeu le-a dat posibilitatea absolvenților promoției 1966 să se revadă sănătoși după atâta vreme. De asemenea, în amintirea colegilor care au plecat de lângă ei, preotul a ținut o slujbă de pomenire.
Sărbătoarea absolvenților din generația ’66 a continuat la Åžcoala din comună. În compania foștilor diri-ginți, respectiv profesorii Constanța Petrea și Radu Ion, a fost strigat încă o dată catalogul, iar toți cei care și-au auzit numele au răspuns emoționați prezent, așa cum o făceau și în vremea când erau copii, lipsiți de griji și plini de viață. Nu au lipsit poveștile din copilărie, pe care bătrâneii și le-au spus cu lacrimi în ochi, dar cu bucuria că au ajuns să trăiască aceste momente, cu bucuria că și-au putut strânge mânile. Bătrâneii zâmbeau în timp ce colindau coridoarele școlii și și-au amintit câte năzbâtii au făcut, dar și cât de mult au contat anii pe care i-au petrecut la școală, grija profesorilor, care i-au ajutat cu dragoste și înțelepciune să transforme niște copii în oameni.
Chiar dacă nu a mai apucat această zi, profesoara de matematică Maria Ionescu le-a fost alături cu sufletul, creindu-le parcă și acum emoții. Åži profesoara de limba română, supra-numită „Eminescu”, a fost readusă în amintirea absolvenților drept un om de un caracter aparte și un iubitor de copii.

Promoția ’66, generație de aur 

Printre cei care au absolvit cursurile Åžcolii din Ciorăști în anul 1966 se numără un învățător, un educator, un medic stomatolog miliar, un contabil, dar și mulți oameni simpli, muncitori, dar respectați în comunitățile din care fac parte și pentru care valorile morale cu care au crescut sunt cel mai de preț avut al lor.
Mândria generației anilor ’60 din Ciorăști este un absolvent care a lucrat într-o ambasadă, în subordinea Ministerului Afacerilor Externe. Un absolvent a venit tocmai din Toronto, Canada, pentru a se reîntâlni cu colegii săi dragi. Bărbatul este în prezent profesor și are în grijă peste 1.600 de elevi. O prezență deosebită a fost și cea a directorului actual al Åžcolii din Tâmboiești.
Evenimentul s-a încheiat cu o cină festivă la un restaurant din Râmnicu Sărat. Nicolae Oprișan, soțul uneia dintre absolvente, a fost și el în mijlocul colegilor soției sale, pentru a-i face acesteia o surpriză. Bărbatul, interpret de muzică populară în Buzău, a susținut un mic recital, pe scenă mai urcând și Iulia Vătafu, artista de muzică populară din Ciorăști, în vârstă de numai 13 ani. 
După o revedere atât de plăcută, absolvenții promoției 1966 ai Åžcolii din Ciorăști s-au despărțit cu promisiunea că se vor reîntâlni peste 5 ani. 

5 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?