Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

Plăcintă, amânat pentru la toamnă


Dosarul în care Andrei Plăcintă, fiul senatoarei se-cond hand Sorina Plăcintă, este judecat pentru tentativă de omor și alte infracțiuni de violență a fost amânat pentru începutul lunii septembrie. S-a constatat lipsă de procedură cu partea vătămată, dar și cu Spitalul Universitar de Urgențe București, motiv pentru care s-a decis amânarea.
Plăcintă jr. a fost trimis în judecată, fiind acuzat de procurori de tentativă de omor calificat, tâlhărie, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice. Chiar dacă fosta sa iubită și-a retras plângerea în care îl acuza de lovire, tânărul a fost trimis în judecată după ce a călcat cu mașina un bărbat. În actul prin care este sesizată instanța de judecată, se arată că în seara zilei de 6 decembrie 2010, Andrei se afla în mașină cu prietena sa. I-a luat fetei telefonul folosindu-se de violență, iar când tânăra a coborât din autoturism, a lovit-o din nou. A coborât și el din mașină, moment în care a început să lovească mașina tinerei, îndoind capota și spărgând luneta. Un bărbat care a sărit în ajutorul fetei, a ajuns sub roție mașinii lui Andrei. Dosarul este pe rolul Tribunalului București.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?