Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

Constantina Ţigăieru, înmormântată astăzi


Constantina Å¢igăieru, mama omului de afaceri Laurențiu Å¢igăieru, o femeie de excepție și o bună profesionistă în domeniul confecțiilor, s-a stins din viață la vârsta de numai 66 de ani. Femeia și-a dedicat întreaga viață creării celor mai rafinate ținute vestimentare. Înainte de 1989, a lucrat la „Confecția”, iar imediat după Revoluție, împreună cu soțul, și-a dechis propria afacere. A continuat să își facă datoria cu aceeași perseverență și seriozitate care o caracterizau, fiind un exemplu de urmat pentru colegi, oameni tineri sau chiar mai în vârstă decât ea.
A fost o femeie de succes, apreciată de toată lumea. Din păcate, o boală necruțătoare i-a rupt firul vieții, la numai 66 de ani. După o suferință cumplită, Constantina Å¢igăieru, o emblemă în lumea confecțiilor, s-a stins din viață, lăsând în urmă o familie îndurerată.
Trupul neînsuflețit al femeii a fost depus în capela Bisericii Ovidenia din Focșani, iar astăzi, în jurul orei 12.30, cortegiul funerar va porni pe ultimul drum al Constantinei Å¢igăieru.
Trupul neînsuflețit al Constantinei Å¢igăieru își va găsi odihna veșnică în Cimitirul Sudic din Focșani. Dumnezeu să o odihnească în pace!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?