Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

Mucegaiul ameninţă viile bătute de grindină


Viile din Jariștea au fost afectate de căderile masive de grindină de la sfârșitul săptămânii trecute. O situație realizată la nivelul comunei arată că 1.632 hectare de vie, din care 90 hectare struguri de masă, a fost afectată în proporție de 20-30%. Reprezentanții Camerei Agricole Vrancea îi avertizează pe cetățeni că trebuie să urgenteze lucrările de întreținere, respectiv stropitul, pentru a salva via de mucegai. Dacă nu se intervine și nu se cicatrizează rănile provocate de bucățile de gheață atunci este afectată atât producția din acest an, cât și cea din 2012. „Via trebuie tratată imediat cu substanță de bază sulfat de cupru sau alte produse folosite pentru a cicatriza rănile provocate de grindină. Rănile provocate strugurilor sunt o sursă pentru producerea de mucegai iar dacă nu se intervine, nu se cicatrizează rănile provocate coardelor atunci va fi afectată și producția de anul viitor”, au precizat reprezentanții Camerei Agricole Vrancea.
Pagubele de la Jariștea, dar și din celelalte podgorii vrâncene ar fi putut fi evitate dacă guvernanții ar fi alocat fondurile necesare realizării stației antigrindină promisă de opt ani de zile. În ultimele săptămâni, disperați de pagubele produse de grindină, podgoreni Bordești, Popești, Urechești, Cotești, Panciu au anunțat că vor să sponsorizeze finalizarea stației antigrindină din județ.
Reamintim că finalizarea stației antigrindină din Vrancea este amânată cel puțin până în 2012. Guvernanții nu au găsit nici în acest an fonduri suficiente pentru realizarea centrului de comandă și a stațiilor de lansare. Pentru 2011 s-au alocat doar un milion de lei, deși necesarul se ridică la aproape 10 milioane lei. Proiectul a demarat din 2003, cînd la Consiliul Județean a fost organizat un simpozion dedicat Programului Național Antigrindină.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?