Ediția: Joi 16 Mai 2024. Nr. 6625
Ediția: Joi 16 Mai 2024. Nr. 6625

Piţiponcii şi piţipoancele Focşaniului


Nu este adevărat că în fiecare vineri și sâmbătă seara, pițiponcii și pițipoancele Focșaniului se strâng în parcarea unei benzinării din oraș, situată la intrarea dinspre Golești, ca să aibă de unde pleca. Gurile rele spun că dânsele sunt echipate cu fuste cât mai scurte, bucle, sutiene de mărime mare și pantofi cu platformă, la modă de altfel. Domnii sunt la patru ace, dar nu cu cravată, ci cu tricouri de firmă și ceasuri pe măsură. Domnii și domnișoarele poposesc în mașini de lux, coboară din mașinile lor de multe mii de euro și se apucă de fumat în parcarea benzinăriei, iar șoferii opriți să alimenteze nu mai au pe unde pleca.
După ce trag vreo două pipe și își laudă unul altuia ceasurile sau parfumurile de ultimă generație (în cazul domișoarelor sunt lăudate unghiile date cu silicon și noua coafură), pițiponcii și pițipoancele se îmbarcă și pleacă. Unde? La discotecă, pentru că fără o astfel de distracție viața ar fi pustie! Vă închipuiți că majoritatea pițiponcilor și pițipoancelor nu muncesc cu vreo carte de muncă. Babacii să trăiască!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?