La început a fost cuvântul!
Fiind literă de lege, impusă de Biblie și educație, adevărul acesta primordial nu poate fi contestat. Așadar, cuvântul e începutul, iar omul e dator să îl slăvească. Luându-și în serios rolul, adolescentele s-au gândit să îl transforme în mod de viață, mai mult decât atât, în artă. Așa s-a dezvoltat o rețea complicată a cuvintelor volante, cuvinte ce zboară, purtând în ele predicția dezastrelor mondene și a știrilor cumplite, pe care le asculți cu răsuflarea tăiată.
Mulți, cu ignoranța unor amatori, numesc elocința adolescentelor în fel și chip, trecând-o într-un registru semantic rușinos: conversație, flecăreală, taifas, chiar bârfă, nedându-și seama că limbajul e cel mai de preț dar uman. Lumea întreagă, în componență completă, se mută în cercul strâmt al cuvintelor, căpătând o mobilitate uimitoare. Cu un cuvânt încurajezi un sentiment sau îl alungi, cu un cuvânt aduci zâmbete sau naști tragedii. Cu un cuvânt, devii filosof sau ignorant.
Ceaiul de la ora 5
– Când am aruncat o privire, am rămas ca trăsnită: nuanță de ruj total deplasată, adidași la rochie de seară și machiaj neglijent. Să te mai încrezi în cine e Miss în zilele noastre. Toate niște fețe palide!
– Păi da… adevăr spui, soro! Pălărie de fedora de 2 lei, dar atitudine de divă, așa o zăpăceala n-a fost nici pe vremea lui Marilyn Monroe. Nici nu mai știi ce e aia o fashionistă.
– Ei, dar ce mi-e și cu moda asta, numai întoarceri în timp, se poartă azi ce era în vogă alaltăieri.
– Doar pentru ochii naivi pare așa.
– E la modă băiatul-accesoriu, dar tipologia asta a avut o scurtă perioadă de glorie. Băiatul care să potențeze calitățile fetei, trofeul social mult dorit, podiumul pe care ea să își plaseze tocul cu grație, scutul binevoitor este o specie în dezvoltare, nu e o chestiune de modă.
– Băieții nu țin de modă, ci de gusturi.
– Iar gusturile nu au originalitatea de a se forma singure, ele sunt dictate de o modă.
– Aveam o curiozitate mare: mai e la modă a iubi?
– Mmmm, sezonul acesta se poartă flirtul, a iubi e o cochetărie periculoasă, inimi frânte și cântece depresive de adio. Nu, nu, acum iubirea e de unică folosință, eficientă și fără cicatrici. Ce rost are drama în viața noastră? Ia calea lejerității, sentimentele nu le strângi în corset, lasă emoțiile să lege și să dezlege relații, așa nu te mai împiedici de romantism.
– Da, cum i s-a întâmplat recent Elenei. Vară, tabără la mare, briză, pescăruși… un cadru perfect pentru dezastru. Băiat bronzat, fermecător, curajos și cu nițel talent la declamat. S-a pus de o idilă, dar, cum nimic nu rezistă, lucrurile au luat-o pe panta geloziei și de aici până la momentul predării ceremonioase a papucilor nu a fost decât un pas. Ghiciți ce, tatăl ei, patron la o fabrică de șervețele, a dat faliment. Lacrimile fetei, oceane în expansiune infinită, l-au secătuit pe bietul om, fabrica s-a dus pe copcă și povestea de iubire, atât de promițătoare, a dărâmat o familie prosperă.
– Ce poți să zici? Iubirea e un lux pe care nu și-l pot permite nici măcar fabricanții de șervețele.
Unde-i artă, nu-i tăgadă!
Cu o inventivitate năucitoare, canalele bârfei s-au dezvoltat cu o spontaneitate și creativitate fără de cusur: de la comunul mess, unde veștile se transmit de la tastatură la tastatură, până la transmisiuni în codul morse pe durata orei de istorie. E bine să știi și de un Assurbanipal rătăcit între filele manualului, dar nu uita de istoria contemporană: X a ieșit la cocktail cu Y și nu ai ghici ce se întâmplă de la un simplu Martini roșu!
În concluzie, fără să subestimez popularitatea acestui canal larg răspândit, încep să mă tem de o nouă putere în stat: bârfa națională, cu tentacule de caracatiță, din ce în ce mai sufocante și generalizate. Atenție la gesturi, vorbe și acțiuni, un Big Brother curios se poate afla chiar în spatele vostru. Cine a zis că numai celebritatea te face responsabil de propria-ți prezență în lume?
Cristina STANCU
COLEGIUL NAÅ¢IONAL „UNIREA”
