Din 1815 și până acum, Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” (Capelă) din Focșani a fost martora multor întâmplări, evenimente istorice și personale, războaie, uniri, revoluții, botezuri, nunți și slujbe pentru cei duși dintre noi. La data ridicării, în Moldova era domnitor Scarlat Callimachi, iar Ioan Gheorghe Caragea în Țara Românească. A prins vremurile când peste România au domnit Cuza și Carol I și Ferdinand, când au venit Gheorghiu-Dej și Ceaușescu. Au zguduit-o din temelii șase cutremure de peste 7 grade (1829,1838,1908,1940,1977,1986).
Ctitorită de marele serdar Constantin Dinică Robescu, a fost donată, în 1899, de urmașul familiei, Ioan Robescu, Garnizoanei Focșani, devenind astfel capelă militară. A funcționat cu acest statut până în 1948, când a redevenit biserică de mir. A scăpat de demolare datorită preotului Nicolae Bălănuță, tatăl marii actrițe Leopoldina Bălănuță.
A fost resfințită, pentru că a suferit lucrări de renovare, în octombrie anul trecut, în ziua de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir, slujba de târnosire fiind oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei. Atunci, preotul paroh Costică Popa a fost hirotesit iconom stavrofor.
Joi după-amiază, câțiva oameni îl așteptau înfrigurați pe părinte. În biserică era foarte frig și semiîntuneric. În Anul Domnului 2015, istoria acestui locaș pare să aibă prea puțină însemnătate. Parohia nu are bani să plătească facturile la utilități, curent electric, nu are bani să achite impozitele, așa că enoriașii îngenunchează la spovedanie îmbrăcați în haine groase, la lumina slabă a unui bec. Candelabrul e stins, caloriferele închise. Frumoasa pictură a bisericii abia se zărește, la fel și icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu pruncul Iisus. „Avem o mie de familii în parohie, dar mulți oameni sunt necăjiți, mulți sunt plecați în străinătate, alții s-au retras la țară. Sunt apartamente goale. Iar unii sunt indiferenți, nu-i interesează. Contribuția e de 50 de lei de familie pe an sau 25 de lei pentru persoanele singure, dar mulți nu achită, iar noi avem datorii de la sfințire, avem datorii la utilități. Fiindcă nu avem bani, stingem becurile, la calorifere dăm drumul din când în când”, spune părintele Costică Popa.
Situația nu e una singulară. Mulți preoți se confruntă cu această situație. Asta și pentru că mulți oameni cred că cheltuielile bisericilor sunt plătite de stat, ceea ce nu este adevărat. Fiecare parohie trebuie să se descurce, e pe cont propriu. Nu e de mirare însă că oamenii se îndepărtează de biserică, în condițiile în care în ultimii ani, pe rețelele de socializare, în mass-media, există un curent de opinie contra ei. Pe de altă parte, mulți preoți refuză să iasă din dogme și să se adapteze timpurilor, așa că mesajul lor nu trece dincolo de ușile bisericilor.
Biserica Ortodoxă Română (BOR) are rânduieli pe care le respectă de când există, sunt ierarhii și reguli stricte, cunoscute de cler, nu și de cei mai mulți mireni, aflați sub avalanșa informațiilor din afara spațiului ortodox. „În biserică se pune accent pe ascultare. În ortodoxie, în creștinism în general, principiul ascultării este sfânt, nu acela al democrației. Nu există democrație”, ne spunea într-un interviu, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, ÎPS Ciprian. Sunt cuvinte de neînțeles și chiar de neacceptat pentru „generația Facebook”, care distribuie „icoane” pe rețeaua de socializare și care intră în biserică numai când are nevoie: cununie, botez, înmormântare. Oamenii, mai ales cei tineri, nu știu ce înseamnă ortodoxismul, nu-i înțeleg legile, consideră că BOR trebuie să se schimbe, să se adapteze, preoții să iasă din biserici. Dar BOR se mișcă greu, prea încet pentru așteptările celor care trăiesc în viteză.
În puzderia de știri despre ierarhi care se plimbă cu mașini de lux, care îmbracă haine somptuoase, despre preoți care nu îngroapă morții fără bani, nu-și mai găsesc locul informațiile despre duhovnici, despre harul lor, despre credință sau despre greutățile cu care se confruntă preoții simpli, buni, care ajută comunitatea din care fac parte. Și acolo unde-și găsesc acest loc, inclusiv în cotidianul nostru, aceste informații parcă nu mai sunt văzute de oameni, setați pe negativ.
De foarte multe ori am citit pe www.monitorulvn.ro, comentarii la știri despre biserică și/sau preoți, în care cititori din rândul clerului scriau despre problemele cu care se confruntă. Cineva care semnează preot tânăr scria într-un comentariu, răspunzând altcuiva care semna preot focșani: „Să trăiți Părinte. Tot respectul dar vă zic așa: încercați să trăiți și dvs în aceste vremuri la o parohie de 138 de familii unde doar 20 de oameni au salariu…19 au pensie…52 au ajutor social și 50 nu au niciun fel de venit. O pomană la 3 săpt și 7 oameni în biserică în zi de sărbătoare. (…) Veniturile mele sunt cam 500 lei pe lună. Și dvs și eu facem același lucru!! Vă întreb respectuos: ați putea trăi cu 500 lei cu 2 copii la școală ? Mulți zic să mă apuc și de altceva. Parohia nu are vie, nu are pământ, nu are pădure. Atâta timp cât sunt plin de datorii la butelie, la magazin, la farmacie ….cu ce aș putea să îmi deschid ceva ? Oare nu trebuie să fim și noi ajutați cumva de episcopie? Avem și noi familii ca oricare altul. Mulțumesc”.
Sunt foarte multe astfel de comentarii, semn că inclusiv preoții consideră că e nevoie de o schimbare în BOR. Dar ortodoxia nu este revoluționară, este chiar opusul acestui concept, cei care nu i-au putut respecta dogmele s-au rupt de ea, formând alte culte sau alăturându-se unora deja existente. „Dumnezeu nu se impune, se propune”, mi-a spus, într-o discuție, preotul Lucrețiu Pătrășcanu de la biserica din Cimitirul Sudic (Vîlcele). Este un principu de bază al ortodoxismului care nu se bagă peste tine, nu iese în stradă, nu se plimbă cu papamobilul, ci te așteaptă în biserică. Dacă îl vrei, bine, dacă nu, nu.
Ce ne rezervă viitorul nu putem să știm. Ceea ce știm însă este că pentru a fi acolo în acele câteva momente pe care le considerăm esențiale, bisericile și preoții au nevoie de susținerea enoriașilor. Altfel, după ce au rezistat istoriei, regimurilor, cutremurelor, bisericile ar putea pieri din cauza indiferenței noastre. Și, atunci când vom avea nevoie de un refugiu, le vom găsi părăsite, reci, întunecate.
