Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

Proiecte software inovatoare la „Infoeducaţie 2011“


Concursul „Infoeducație 2011”, care va avea loc ca în fiecare an în tabăra de la Gălăciuc, rămâne atractiv pentru elevii pasionați de tainele calculatoarelor, până în prezent fiind înscriise 44 de lucrări realizate de elevi din 21 de județe. Cei care vor să participe la această competiție, extrem de interesantă și cu premii atractive, trebuie să se grăbească, termenul final de înscriere fiind marți, 26 iulie.
În cadrul ediției de anul acesta și-au înscris lucrările doi elevi din județul Vrancea, cei mai mulți dintre participanți fiind din București, dar și din județele Mehedinți, Suceava, Vâlcea, Cluj sau Timiș. Printre inovațiile în domeniul software ce vor fi prezentate la ediția de anul acesta a concursului „Infoeducație 2011” se numără o platformă pentru jocul „Vrei să fi mi-lionar?’’, un program pentru rezolvarea problemelor de matematică, un catalog online al României, dar va fi prezentat și un site dedicat prezentării monumentelor istorice din Focșani.
Anul acesta, cea mai îndrăgittă competiție a liceenilor se va desfășura sub genericul ” Progra-mming for useful things” și va avea drept sponsor principal compania Google. Înscrierile se pot face în continuare online, la adresa http://www.info-educatie.ro/.
Cea de-a XVIII-a ediție a Concursului interdisciplinar ,,InfoEducație 2011″ este dedicat elevilor cu aptitudini și interes pentru crearea aplicațiilor informatice – soft educațional, soft utilitar și pagini. Concursul se va desfășura pe secțiuni și anume soft utilitar, soft educațional și pagini web. În etapa finală, va exista și un concurs open, pe echipe, pe parcursul a 24 de ore.
De asemenea, pe toată durata șederii tinerilor informaticieni, în tabără vor fi organizate sesiuni de comunicare pe teme IT și design. În plus față de edițiile anterioare, va exista și un curs special de utilizare a aparatelor de fotografiat și a camerelor de luat vederi.
Elevii și cadrele didactice vor beneficia de acces la internet, pe o bandă de cel puțin 2 Mbps, acces wireless pentru cei care dispun de laptopuri.
Toate mijloacele IT sunt oferite de comunitatea Tulnici și Grupul Åžcolar „Simion Mehedinți” din Vidra.
Noutatea de anul acesta va consta în prezentarea pe durata a două zile a unei activități intutulate „Google Days”, susținute de Google Europa și asistate de ingineri de la Google Zürich.
Cei mai buni șase elevii ai ediției de anul acesta vor participa, în luna decembrie, la evenimentul Google Trailblazer, organizat în localitatea  Zürich din Elveția.
Concursul”InfoEducație 2011″ este organizat de Ministerul Educației Cercetării Tineretului și Sportului, alături de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Vrancea, Grupul Åžcolar „Simion Mehedinți” din Vidra, Åžcoala „Ion Diaconu” din Tulnici și Colegiul Națio-nal „Unirea” din Focșani. Sponsorii principali ai acestui eveniment dedicat descoperirii de noi talente în domeniul IT-ului, sunt Google, Oracle România și Vodafone România.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?