Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627

Comisarii dau examen la Şcoala „Ion Basgan“


Peste 80 de comisari ai Gărzii Financiare susțin, în această dimineață, la Focșani, prima probă din testarea profesională organizată pentru selectarea celor care vor rămâne în instituție după reorganizare. Testarea are loc la școala „Ion Basgan” din Focșani. Adrian Buzdrug și Marian Lungu nu vor participa la examinarea comisarilor din Vrancea, ei vor face parte din comisiile de examen din Suceava, respectiv Slobozia, Ialomița.

Astăzi are loc proba scrisă, primul examen din cadrul testării profesionale organizate pentru selectarea comisarilor de la Garda Financiară. 8 comisari de la secția Vrancea își vor pierde posturile, conform noii organigrame. Pentru cele 10 posturi de comisar clasa I, grad profesional superior sunt înscriși Mihai Bojoaică, Costel Cernat, Cicerone Costinel Chiriac, Constantin Ciocîrlan, Ionel Iancu, Aurel Dumitru, Costel Isticioaia, Costel Stan,  Andi Cristian Di-mitriu, Constantin Stanciu, Mateescu Dorică, Mihai Grigoraș, Toader Urloiu, Nicolae Marian Vîlcu, Nicu Tălmaciu. Pentru cele trei posturi de comisar clasa I, grad profesional asistent sunt înscriși Andrei Coman, Nelu Năstase Surăianu, Dan Adrian Hărăbor, Iulian Eduard Miron, Raluca Elena Giurgea, Cristi Valentin Misăilă.
Noua structură organizatorică și statele de funcții intră în vigoare la 25 iulie. Conform organigramei aprobate de conducerea ANAF, secția Vrancea a Gărzii Financiare este condusă de un comisar șef de secție, funcție asimilată celei de director executiv și un comisar șef de divizie, respectiv șef serviciu. Urmează 14 posturi de comisar clasa I, din care trei cu grad profesional asistent, unul principal și zece superior. La compartimentul juridic este un consilier juridic cu grad profesional principal, iar la compartimentul administrativ doi experți clasa I, principal și asistent.

Subiectele vin pe e-mail

Cei 80 de comisari care participă la examinarea de astăzi provin de la secțiile Vrancea, Galați, Vaslui, Bacău și Neamț ale Gărzii Financiare. Comisia de examinare este condusă de comisarul șef de secție la Garda Financiară Prahova, Constantin Teodor iar membri sunt Teodor Herea și Mirela Postaru, de la Comisariatul General al Gărzii Financiare. Secretarul comisiei este Marian Romeo Guiu, consilier juridic la secția Vrancea. De remarcat că șeful Gărzii Financiare Vrancea, Adrian Buzdrug, va fi președintele comisiei care examinează lucrările comisarilor care susțin testarea la Suceava iar comisarul șef de divizie Marian Lungu va fi membru în comisia de examinare de la Slobozia, Ialomița”Subiectele vor fi transmise la adresele de e-mail ale preșe-dinților comisiilor de examen stabi-liți prin prezentul ordin, în format electronic, în condiții de securitate, cu 10 minute înainte de începerea probei scrise”, se arată în regulamentul de organizare a testării.

Disponibilizări la Fisc și Vamă

Concedieri vor avea loc și la Direcția Generală a Finanțelor Publice Vrancea de unde vor dispărea 24 de posturi. Testarea profesională va avea loc pe 18 și 20 iulie, bibliografia și lista posturilor vacante fiind deja publicate pe site-ul instituției. La testări sunt așteptați cei 110 funcționari de la Fisc, angajați ai administrațiilor financiare desființate sau din structurile proprii care au primit preavize începând de la 1 iulie. Procedura reorganizării din Finanțe prevede ca, până la 14 iulie, salariații disponibilizați să opteze pentru unul din cele 86 posturi vacante la DGFP Vrancea. Acolo unde va fi câte o persoană pentru fiecare post nu se va susține nicio testare. În schimb, pentru cazurile în care vor fi minim doi concurenți pe post se va susține o testare a capacităților profesionale. De asemenea, la Direcția Județeană de Accize și Operațiuni Vamale din Focșani vor dispărea 5 posturi din organigramă, printre care și cel de director adjunct. Ca și la celelalte instituții din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, persoanele disponibilizate se vor stabili în urma unei testări care va avea loc în perioada 18-29 iulie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?