Ediția: Vineri 10 Mai 2024. Nr. 6620
Ediția: Vineri 10 Mai 2024. Nr. 6620

Reorganizarea din Finanţe dăunează vrâncenilor


Reorganizarea de la instituțiile fiscale este realizată doar pentru „economii” la bugetul statului pentru că oamenii care plătesc taxe și impozite nu vor avea avantaje. Dimpotrivă, în loc să își rezolve problemele direct la Odobești, un patron de magazin din Andreiașu va trebui să mai piardă câteva ore pe drumul până la Focșani. Nici reducerile de la Gardă nu vor avea prea mare efect deoarece aceasta înseamnă doar că vor rămâne mai puțini comisari la cele peste opt mii de firme active din Vrancea iar transporturile ilegale nu vor mai avea tot atâtea filtre ca în prezent.
Conform programului de reorganizare/concediere, comisarii Gărzii Financiare se pregătesc pentru testele grilă care vor decide cine va rămâne la secția din Vrancea. Cei 25 de comisari au primit hârtiile cu preavize de la Agenția Națională de Admi-nistrare Fiscală (ANAF), reorganizarea urmând să ducă la dispariția a șase posturi de comisari din cadrul secției județene. Testarea va fi organizată în următoarele 60 de zile. Conform propunerii de reorganizare din acest moment, Garda Financiară Vrancea ar urma să fie condusă de un comisar șef de secție și, urmând să fie o secție mică, de un comisar șef de divizie.
Soarta comisarilor care își vor pierde posturile prin reorganizare va fi stabilită în urma discuțiilor dintre conducerea Sindicatului și conducerea ANAF. Una dintre soluții este ca acești comisari să fie pre-luați la direcțiile de control din cadrul direcțiilor generale ale finanțelor publice din țară. Reorganizarea de la Garda Financiară urmează celei de la Direcția Generală a Finanțelor Publice (DGFP) Vrancea. De la 1 iulie nu vor mai funcționa Administrațiile financiare din Odobești, Mărășești și nici cele două administrații comunale. Astfel, sute de patroni de pe Valea Milcovului vor fi obligați să vină până la Focșani prin desființarea administrației financiare Odobești. Este vorba despre oamenii care locuiesc în loca-litățile Andreiașu, Broșteni, Jariștea, Mera, Reghiu, Vîrteșcoiu, Odobești. Astfel, în timp ce guvernanții vorbesc despre descentralizare, măsurile luate de ei duc instituțiile deconcentrate mai departe de oameni, cum este cazul oamenilor de afaceri din Odobești. O altă administrație financiară desființată de Mi-nisterul Finanțelor este cea de la Mărășești. Patronii de la Mărășești vor merge la Administrația financiară din Adjud iar cei de la Garoafa vor ajunge la Focșani.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?