Ediția: Sâmbătă 1 iunie 2024. Nr. 6639
Ediția: Sâmbătă 1 iunie 2024. Nr. 6639

Cardul european de sănătate, la mare căutare


Instalarea sezonului cald a adus cu sine și creșterea numărului de vrânceni care pleacă în vacanță în Europa. Chibzuiți din fire, vrâncenii se gândesc și la starea lor de sănătate, și la riscul de a se îmbolnăvi în vacanțe și, tocmai din aceste motive, foarte mulți își fac carduri europene de sănătate. Astfel, de la începutul anului până în luna mai, Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Vrancea a emis 355 de carduri europene de sănătate. Cardurile pot fi utilizate în țările membre ale Uniunii Europene. „Cardul european se eliberează numai în situația deplasării asiguratului pentru ședere temporară într-un stat membru al Uniunii Europene, perioada de valabilitate fiind stabilită astfel încât să acopere perioada de timp necesară șederii temporare, dar nu mai mult de șase luni de la data emiterii. Cardul european poate fi utilizat de către asigurații din sistemul de asigurări sociale de sănătate din România numai pe terito-riul statelor membre ale Uniunii Europene. Acesta conferă dreptul pentru asigurat de a beneficia de asistența medicală necesară în cursul unei șederi temporare într-un stat membru al Uniunii Europene”, a precizat Iustina Micu, purtător de cuvânt al CAS Vrancea. Cheltuielile ocazionate de asistența medicală vor fi rambursate de Casa de Asigurări de Sănătate emitentă a cardului, prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Acestea nu trebuie să depășească ceea ce este necesar din punct de vedere medical în timpul șederii temporare. De asemenea, cardul european nu acoperă situația în care asiguratul se deplasează într-un stat membru al Uniunii Europene în vederea beneficierii de tratament medical.

Documentele necesare obținerii cardului european

Actele necesare obținerii cardului european de sănătate sunt: copie după actul de identitate, adeverință de la angajator în cazul salariaților, o adeverință de venit pe ultimii cinci ani eliberată de Direcția Generală a Finanțelor Vrancea și o adeverință de la unitatea de învățământ, în cazul studenților și al elevilor. Pensionarii trebuie să se prezinte cu o copie de pe cuponul de pensie și cu o adeverință care atestă faptul că sunt asigurați. Vrâncenii care au copiii mici trebuie să prezinte la CAS o copie de pe certificatul de naștere al copilului, dar și originalul, și o copie după actele de identitate ale părinților. Persoana care dorește acest card trebuie să facă cerere la CAS Vrancea și să prezinte documentele precizate mai sus. CAS verifică dacă solicitantul este asigurat, iar după aprobare va eli-bera cardul ale cărui costuri de tipărire sunt suportate din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?