Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Judecaţi după ce au accidentat o femeie pe trecerea de pietoni


O elevă de liceu și prietenul acesteia, care este militar angajat, vor ajunge în fața unui judecător după ce domnișoara, care nu avea permis de condu-cere a spulberat. pe o trecere de pietoni, o femeie, după care a fugit de la locul accidentului. Cătălina C. are numai 17 ani și este din Nereju. În noaptea de 25 noiembrie 2010, după ce ar fi consumat băuturi alcoolice împreună cu prietenul său, Laurențiu B., de 24 de ani, din Gologanu, ar fi urcat la volanul mașinii acestuia pe care a condus-o prin oraș. Lipsa de expe-riență și-a spus cuvântul când la trecerea de pietoni de la  Bi-serica Catolică de pe strada Cuza Vodă, nu a redus viteza și probabil că nici nu o observat o femeie care traversa strada re-gulamentar. Observând că au produs un accident de circulație, în loc să oprească și să acorde ajutor victimei, cei doi au fugit de la locul faptei. Victima a avut nevoie de 60-70 de zile de îngrijiri medicale pentru a se reface. Declarațiile celor doi tineri sunt contradictorii. În timp ce militarul a declarat în fața procurorilor că a adormit în mașină și nu știe ce a făcut tânăra, fata spune că el i-a dat voie să conducă și că în momentul în care au făcut accidentul i-ar fi spus, răstit, să meargă mai departe. În timp ce Cătălina va fi judecată pentru conducere fără permis, părăsirea locului accidentului și vătămare corporală gravă, tânărul este acuzat numai de complicitate. Dosarul a fost tri-mis instanței de judecată care va stabili vinovăția celor doi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?