Ediția: Duminică 12 Mai 2024. Nr. 6621
Ediția: Duminică 12 Mai 2024. Nr. 6621

Panouri solare pe platforma de la Mioveni


Automobile Dacia va instala pe platforma de la Mioveni sisteme de panouri solare, astfel încât compania să aibă un consum mai mic de energie convențională, primele unități urmând să fie montate peste circa doi ani, a declarat, joi, directorul executiv al Renault Services Roumanie, Bernard Sonilhac. El a precizat că în curând vor fi stabilite detaliile unui proiect pe această temă, care va fi prezentat autorităților în vederea obținerii de subvenții. „Pentru acest proiect vom solicita sprijinul statului. Sistemele de panouri solare vor fi instalate chiar dacă nu vom primi subvenții, pentru că aceste tipuri de proiecte duc în timp la importante reduceri de costuri”, a spus șeful Renault Services Roumanie, entitate din grupul Renault responsabilă cu problemele de mediu.
Sonilhac a precizat că sistemul de panouri solare va diminua semnificativ costurile cu energia. Reprezentantul Renault Services Roumanie a mai spus că până la finele anului 2015 Automobile Dacia va investi aproximativ șapte milioane de euro în implementarea programelor de mediu. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?