Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Maria Callas pe marile ecrane


Actrița americană de ori-gine cubaneză Eva Mendes va interpreta rolul principal într-un lungmetraj biografic inspirat din relația furtunoasă a celebrei soprane Maria Ca-llas cu armatorul grec Aristotel Onassis.
„Julian Fellowes a scris un scenariu pentru mine, bazat pe relația dintre Maria Callas și Aristotel Onassis”, a declarat Eva Mendes pentru publicația The Independent. „Åžtiind că l-a scris pentru mine, nu am putut să refuz”, a adăugat actrița, potrivit limelightmagazine.com.au. Fostul model, în vârstă de 37 de ani, este imaginea companiei de produse cosmetice Revlon. Pentru a o interpreta pe Callas, Eva Mendes va adopta celebrul look glamour al anilor ‘50 și nu va fi nevoită să mimeze că va cânta. Spre deosebire de filmul „Callas Forever”, regizat în 2002 de Franco Zeffirelli, cu Fanny Ardant în rolul principal, noul proiect nu o obligă pe actrița principală să cânte, iar f ilmul se va baza pe sacrificiile pe care Maria Callas le-a făcut pentru a fi fericită în viața privată. Scenariul lui Julian Fellowes are la bază romanul „Greek Fire”, scris de Nicholas Gage. Maria Callas și-a părăsit soțul, Giovanni Ba-ttista Meneghini, pentru armatorul grec Aristotel Onassis în 1959, provocând un scandal uriaș în epocă. Relația lor s-a încheiat în 1968, când Onassis s-a căsătorit cu Jacqueline Kennedy, însă, potrivit unor surse din anturajul Mariei Callas, celebra soprana a continuat să se întâlnească cu fostul ei iubit, la Paris.
Potrivit presei internaționale, această relație intensă a reprezentat o încărcătură emoțională uriașă pentru soprană, cauzând declinul vocii acesteia, încheierea prematură a carierei și aducându-i în cele din urmă moartea. În romanul „Greek Fire”, Nicholas Gage susține că Maria Callas și Aristotel Onassis ar fi avut un copil, care ar fi murit însă la doar câteva ore după ce s-a născut, în 1960. Nu a fost anunțat deocamdată numele regizorului pentru acest proiect cinematografic. Născută pe 5 martie 1974, Eva Mendes a fost crescută în credința romano-catolică și chiar dorea să devină călugăriță. A urmat studii de marketing la California State University, la care a renunțat însă pentru a studia actoria. Este cunoscută din filme precum „Zi de instrucție/ Training Day” (2001), „Noaptea e a noastră/ We Own the Night” (2007), „Demon pe două roți/ Ghost Rider” (2007) și „Păcatele unui polițist – Ultimul apel: New Orleans” (2009). Maria Callas, care s-a născut la New York, în 1923, a fost una dintre cele mai celebre soprane ale lumii. Ea a murit la vârsta de 53 de ani, la Paris, după ce a trăit retrasă în ultimii ani de viață.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?