Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

Tentativă de viol pe marginea străzii


Un bărbat de 73 de ani, din Odobești a vrut să demonstreze că la vârsta lui este încă într-o formă bună și că bărbăția nu l-a părăsit. A vrut să demonstreze asta chiar în ochii lumii după ce ar fi încercat să violeze o vecină pe marginea șanțului. Vasilică D. nu este acuzat de procurori numai de tentativă de viol ci și de amenințare. În rechizitoriul pe care i l-au pregătit procurorii bătrânului plin de bărbăție, se arată că în seara zilei de 11 iulie 2010, în jurul orei 21.00 s-a întâlnit cu una dintre vecinele sale pe stradă și, probabil mânat de dorințe carnale, a trântit-o la pământ și a încercat să abuzeze sexual de ea. Nici femeia nu s-a lăsat prinsă în strânsoarea amorului forțat și a reușit să scape din mâinile bătrânului iubăreț. Ce-i drept, după tăvăleala primită victima a avut nevoie de 2-3 zile de îngrijiri medicale. Câteva zile mai târziu, după cum spun procurorii, bărbatul și-a amenințat victima, probabil pentru a o reduce la tăcere. În fața anchetatorilor, Vasilică nu a recunoscut niciuna dintre faptele de care este acuzat. Cu toate acestea el va răspunde în fața judecătorului pentru povestea de care îl acuză procurorii și vecina sa.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?