Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Când lipseau de acasă, o tânără îi fura în neştire


O tânără de 28 de ani, din Homocea, este cercetată penal pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și violare de domiciliu deoarece din 2004 și până în acest an a comis 9 furturi pe raza municipiului Adjud și a comunei Homocea. Inculpata, Lăcrămiora B. intra în locuințele părților vătămate prin spargerea geamurilor iar cioburile le aduna și le așeza frumos pe marginea ferestrei. În anii 2004 și 2006 a sustras de la partea vătămată, Măndița L., patru pachete de cafea, ciocolată, produse alimentare și o pereche de mănuși noi, toate în valoare de 430 lei. Tot în anul 2006, profitând de faptul că Sandu L. se afla la un botez, inculpata i-a furat de sub saltea economiile în sumă de 28.500 lei. În cazul părții vătămate, Petrică L., tânăra de 28 de ani a aflat că este plecat la o înmormântare și i-a furat din locuință 5000 lei. În luna octombrie a anului 2007 inculpata a intrat în casa lui Dorin N., despre care știa că în fiecare duminică se duce la o mănăstire din zonă și a sustras suma de 36.000 lei pe care a găsit-o într-un șifonier, înfășurată într-un batic. Lăcrămiora B. și-a continuat furturile iar în luna iunie 2008 a sustras de la Aurica B., care era plecată la o înmormântare, 3000 de euro și 1500 lei, bani pe care inculpata i-a găsit într-o valiză pe care a spart-o cu o teslă. În luna februarie a acestui an, tânăra infractoare a intrat și în locuința lui Gelu B. dar nu a găsit bani, iar o lună mai târziu a fost surprinsă de tătăl lui Ionel I. , în momentul în care fura 1034 lei. Într-un moment de agitație, inculpata și-a lăsat geaca la locul incidentului, acest lucru fiind de folos polițiștilor care au reușit să o identifice.
Lăcrămioara B. a recunoscut și regretat faptele pentru care este acuzată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?