Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Casa fostului şef al Poliţiei, călcată de hoţi


Casa din Dumbrăveni a fostului șef al Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ) Vrancea, comisarul șef Săndel Doagă, a fost călcată de hoți, zilele trecute. Incidentul s-a produs în noaptea de miercuri spre joi, iar hoții, de loc din Buzău, au furat doar sticle cu băuturi alcoolice. Dorin Cucoș și Cristian Zărzănuș nu știau cui aparține locuința, și pentru că nu au văzut nicio lumină aprinsă sau vreo mișcare, au dat spargerea. Cei doi au pătruns în casă prin efracție și și-au umplut gențile cu sticle cu băuturi alcoolice. Valoarea prejudiciului a fost estimată la aproximativ 5.000 lei. Din păcate pentru ei, buzoienii nu au avut timp se dea pe gât conți-nutul sticlelor sau să le vândă, pentru că polițiștii i-au prins repede. Inițial, au fost reținuți pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de joi au ajuns în fața instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă și au primit mandate pentru 29 de zile. Din informațiile pe care le avem, cei doi buzoieni au cazierele lungi cât o zi de post, fiind condamnați de mai multe ori pentru alte fapte penale. Totodată, ei mai erau căutați și de polițiștii din alte județe, tot pentru fapte asemănătoare. Casa lui Doagă a mai fost spartă și pe vremea când acesta era în activitate. În urmă cu câțiva ani, un copil i-a cotrobăit prin casă și i-a pescuit peștele din baltă.
În ultima vreme, hoții fură cam tot ce le pică în mână și de oriunde. Dacă ar fi știut cui aparține casa din Dumbrăveni, probabil că buzoienii nu s-ar mai fi încumetat să o spargă. 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?