Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Urşii din staţiunea Băile Tuşnad au ajuns în Vrancea


O ursoaică și cei doi pui ai săi, mascotele stațiunii Băile Tușnad din județul Harghita, au fost capturați și aduși în județul Vrancea, în zona pârâului Bou. Deși făceau deliciul turiștilor, toți trei au fost capturați luni seară de autorități, după mai multe zile de pândă și asta pentru că reprezentau un pericol pentru localnici. Ei au fost mutați în rezervația naturală din Munții Vrancei din apropierea localității Greșu, pentru monitorizare, animalelor fiindu-le fixat câte un aparat GPS. Ademeniți cu mâncare, ursoaica și cei doi pui au căzut imediat în capcana întinsă de autorități și ieri au fost transportați către rezervație. Autoritățile din Harghita s-au chinuit mai bine de șase zile să-i prindă și, după ce au ajuns în cuști, urșii au fost cântăriți, măsurați și li s-a verificat starea de sănătate. „Având în vedere pagubele provocate în gospodăriile din zonă și pentru siguranța cetățenilor din localitatea Băile Tușnad precum și raportul și recomandările echipei de intervenție din cadrul proiectului APM Vrancea „Lifeursus”, s-a realizat capturarea unei ursoaice și a celor doi pui ai săi, frecvenți „vizitatori” ai stațiunii Băile Tușnad din județul Harghita”, a transmis Adrian Colin, directorul Agenției pentru Protecția Mediului (APM) Vrancea. De mai bine de un an, cele trei animale erau atracția stațiunii, însă beneficiile din punct de vedere turistic nu se comparau cu pericolul pe care îl reprezentau pentru localnici. Așa că, pentru binele tuturor, s-a luat decizia ca urșii să fie relocați tocmai în Vrancea. Agenția locală are un parteneriat pe trei ani cu agențiile din județele Covasna și Harghita în cadrul programului „Cele mai bune practici și acțiuni demonstrative pentru conservarea populației de „Ursus arctos” din zona central-estică a Carpaților Orientali”. Scopul acestui program este dat de nevoia de conservare a celui mai reprezentativ eșantion al populației de „Ursus arctos” din România. Capturarea animalelor s-a făcut la cererea autorităților locale cu aprobarea Ministerului Mediului și Pădurilor, iar locația din Vrancea a fost recomandarea echipei din județul Harghita.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?