Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618
Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618

Rezultat influenţat de arbitri


Pe mâna arbitrilor. Așa a pierdut echipa de handbal masculin CSM 2007 Focșani confruntarea susținută joi seara în Sala Sporturilor împotriva liderului seriei est din Divizia A, Universitatea II Bucovina Suceava. Chiar dacă partida a contat doar pentru palmares, spectacolul sportiv a fost stricat de cei doi arbitri, care s-au dat în stambă în ultimele zece minute ale jocului, în momentul în care focșănenii conduceau cu 21-19. „Oamenii în negru” au trecut cu vederea mai multe faulturi dure comise de suceveni și i-au penalizat ușor pe elevii antrenorului Lucian Tucan, situații în urma cărora oaspeții au egalat.
Cireașa de pe tort a fost pusă cu 29 de secunde înainte de finalul partidei, când focșănenii au fost penalizați cu o lovitură de la 7 metri, deși faultul a fost comis în afara careului.

Suceava a marcat și a câștigat în final cu 24-23 (14-14), dar ar fi fost mai drept și corect din punct de vedere sportiv un rezultat de egalitate. CSM 2007 Focșani a jucat cu: Rusu, Cloșcă, Negrea – 5 goluri, Gheorghe – 2, Stan – 5, Neață – 1, Anca, Maftei – 5, Necoară, Stancu, Voicu – 2, Costache – 3, Secară. Runda viitoare (sâmbătă, 14 mai), CSM 2007 Focșani va evolua în deplasare cu formația Åžtiința Dedeman Bacău (ultima clasată).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?