Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Poliţiştii rutieri, sfătuiţi să nu ia mită


Polițiștii din cadrul Serviciului Poliției Rutiere (SPR) Vrancea au fost instruiți, ieri, de șefii de la București cu privire la ținută sau modul în care dialoghează cu cetățenii. De asemenea, li s-a atras atenția să nu ia mită. Instructajul a fost făcut de comisarul șef Marian Motoc, director adjunct în cadrul Direcției Poliției Rutiere din cadrul IGPR, și de comisarul șef doctor Paul Milodin, șeful Serviciului Prevenire din cadrul Direcției Generale Anticorupție (DGA). De la discuții nu puteau lipsi reprezentanții IPJ Vrancea, respectiv comisarul șef Victor Norocea, adjunctul șefului Inspectoratului, șeful Poliției Rutiere- comisarul șef Viorel Gheorghe și șeful Serviciului Județean Anticorupție Vrancea, comisarul șef Virgil Cristian.

Åžoferii par să fie nemulțumiți de polițiștii de la Rutieră. Drept urmare, șefii de la București s-au hotărât să-i instruiască pe aceștia din urmă cu privire la comportamentul pe care trebuie să-l adopte oamenii legii atunci când opresc în trafic șoferi. Ieri, a fost prima zi de instruire pentru polițiștii de la SPR Vrancea, ei purtând discuții cu comisarul șef Marian Motoc, director adjunct în cadrul Direcției Poliției Rutiere din cadrul IGPR, și comisarul șef doctor Paul Milodin, șeful Serviciului Prevenire din cadrul Direcției Generale Anticorupție (DGA). Discuțiile s-au purtat în prezența comisarului șef Victor Norocea, adjunctul șefului Inspectoratului, șefului Poliției Rutiere- comisarul șef Viorel Gheorghe și șefului Serviciului Județean Anticorupție Vrancea, comisarul șef Virgil Cristian. 
Oamenii legii de la București susțin că unii colegi dintre cei care activează la nivelul județelor, afectează ima-ginea Poliției, din cauza atitudinii lor. Drept urmare, le-au dat sfaturi despre cum trebuie să se comporte atunci când opresc șoferii în trafic. „În relația cu cetățeanul, poliția și în special cei care desfășoară activități pe linie de poliție rutieră sunt ca o carte de vizită a instituției, pentru că suntem în prima linie. Modul prin care noi ne adresăm și desfășurăm acti-vități, pe fondul situațiilor create în momentul de față, pentru că știți foarte bine că această criză econo-mică generează o serie de alte pro-bleme, activitatea de poliție trebuie să se desfășoare așa cum trebuie, pentru a putea lua măsurile impuse de lege. În ultimul timp, au fost o serie de sesizări, nu știu dacă sunt mai multe ca altădată sau mai puține, dar este clar că trebuie să limităm aceste nemulțumiri. Creșterea nivelului de pregătire profesională a lucrătorilor noștri, prin reprelucrarea și reinstruirea lor, trebuie să conveargă spre atingerea obiectivelor europene. Pentru a atinge obiectivele UE, poliția rutieră are un cuvânt greu de spus. Toate obiectivele europene trebuie să le îndeplinim și avem atribuții și competențe în acest domeniu. Este foarte adevărat că uneori, comportamentul și ținuta lasă de dorit în relațiile cu ceilalți parteneri cu care venim în contact”, a spus comisarul șef Marian Motoc. El este de părere că reclamațiile știrbesc rezultatele bune ale poliției dar, după cum susține, polițiștii din cadrul SPR Vrancea au obținut rezultate bune.

Nereguli constatate chiar în drum spre Focșani

Comisarul șef Marian Motoc a precizat că în momentul în care a intrat pe teritoriul județului Vrancea, a observat și ceva nereguli în trafic. Astfel, un cetățean pe care un echipaj de la Rutieră îl oprise pentru verificări, stătea sprijinit de geamul mașinii poliției, lucru care nu trebuie să se întâmple.
În cadrul întâlnirii de ieri, polițiștii cu atribuții pe linie de poliție rutieră nu au fost instruiți doar cu privire la ținută și modul de comportare, ci și cu privire la tentațiile pe care le pot găsi în trafic. Au fost sfătuiți să le refuze. „Noi, cei de la DGA, vom discuta despre atitudinea și comportamentul cinstit de care trebuie să dea dovadă polițistul de Poliție Rutieră și de comportamentul etic și non-coruptibil pe care trebuie să-l dovedească orice funcționar al Mi-nisterului Administrației și Internelor. Totodată, ne adresăm și cetățeanului, care trebuie să respecte regulile, să nu mai ofere și să nu mai insiste pe lângă funcționarii noștri atunci când greșește. Ne îndreptăm toate eforturile către cei cu probleme, astfel încât să nu mai aveam astfel de oameni în sistem. Este adevărat că la Poliția Rutieră riscul este mai mare și nu vreau să spun că aici este cea mai mare corupție. Este riscul mai mare față de alte categorii din MAI, deoarece ei sunt mereu în contact direct cu cetățeanul, care atunci când încalcă legea, vine cu tot felul de propuneri”, a spus comisarul șef doctor Paul Milodin.
La rândul său, șeful Serviciului Județean Anticorupție Vrancea, comisarul șef Virgil Cristian, a precizat că în 2010 și 2011, polițiștii vrânceni de la Rutieră nu au fost implicați în cazuri de corupție. Åži totuși, lui Igaș i s-a pus „pata” pe polițiștii de la circulație, din moment ce a considerat că doar ei trebuie să fie reinstruiți, nu și cei din alte servicii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?