Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Poliţistul Ciurciumel, rejudecat la Tribunalul Vrancea


După două achitări, atât la judecata de fond cât și în apel, dosarul lui Marcel Ciurciumel, șeful Postului de Poliție din Tâmboiești, judecat pentru că a fost implicat într-un accident rutier în timpul orelor de serviciu, se va întoarce în rejudecare la instanța de unde a pornit, după cum au decis magistrații instanței supreme. „Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați împotriva deciziei penale numărul 9/A din 14 ianuarie 2011 a Curții de Apel Galați – Secția Penală și pentru Cauze cu Minori, privind pe inculpatul Ciurciumel Marcel. Casează decizia penală sus-menționată și sentința penală numărul 148 din 8 septembrie 2010 a Tribunalului Vrancea – Secția Penală și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Vrancea. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă”, se arată pe site-ul Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) în ceea ce privește dosarul polițistului. Dacă la Tribunalul Vrancea judecătorii au considerat că polițistul se poate corija cu o amendă de 1.000 de lei, judecătorii de la Galați l-au exonerat și de plata acesteia. Dosarul a ajuns însă pe rolul ÎCCJ, iar judecătorii acestei instanțe au decis că ambele hotărâri trebuie casate și dosarul rejudecat. Reamintim că șeful de post din Tâmboiești, agent șef principal Marcel Ciurciumel, a provocat un accident de circulație în timp ce se deplasa cu autoturismul de serviciu, marca Dacia Logan, iar în urma testării cu aparatul alcooltest s-a constatat că acesta se afla sub influența băuturilor alcoolice. Incidentul a avut loc în data de 9 martie 2010, la orele 15.50, în localitatea Caiata, comuna Sihlea, în timp ce acesta se afla în timpul serviciului. Din cauza condițiilor meteo, polițistul nu ar fi văzut un microbuz care era oprit pe partea dreaptă a sensului său de mers și a intrat în acesta. În urma impactului nimeni nu a fost rănit. Colegii săi au mers să facă cercetări la fața locului și l-au testat cu etilotestul, așa cum se procedează în orice situație de acest gen. În urma testării s-a constatat că șeful de post avea o concentrație de 0,80 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Polițistul a fost dus la spital pentru a-i fi recoltate probe biologice.
Primele probe au indicat o valoare de 1,65 grame la mie alcool pur în sânge.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?