Costel Constandache, șeful Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Vrancea a participat vineri, 29 aprilie 2011, la o întâlnire de lucru între șefii serviciilor de probațiune și conducerile Direcției de Probațiune și Ministerului Justiției, la București. „Agenda întâlnirii a cuprins prezentarea Raportului de activitate al Direcției de Probațiune pentru anul 2010 și prezentarea proiectelor Legii privind executarea pedepselor, măsurilor educative și a altor măsuri dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, neprivative de libertate și al Legii privind organizarea și funcționarea sistemului de probațiune. La întâlnirea de lucru a participat din partea Ministerului Justiției dl Cătălin Predoiu, mi-nistrul Justiției, și dl Gabriel Tănăsescu, secretar general”, se arată într-un comunicat al Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Vrancea. În cadrul acestei întâlniri s-a discutat și despre promovarea Legii privind executarea pedepselor, măsurilor educative și a altor măsuri dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, neprivative de libertate și Legea privind organizarea și funcționarea sistemului de probațiune. Ambele legi ar introduce elemente de noutate în organizarea și funcționarea sistemului românesc de probațiune dar și în cel judiciar, cum ar fi dobândirea personalității juridice pentru Direcția de Probațiune, viitoarea Direcție Națională de Probațiune care va deveni, astfel, ordonator terțiar de credite și își va putea gestiona propriul buget, înființarea în cadrul structurilor locale pe lângă serviciile de probațiune actuale a birourilor de probațiune și a altor compartimente specializate. „Privind activitatea serviciilor de probațiune, din Raportul de activitate al Direcției de Probațiune pentru anul 2010 reiese că, în cursul anului 2010, serviciile de probațiune au întocmit un număr de 8659 de referate de evaluare la soli-citarea parchetelor sau a instanțelor de judecată ceea ce înseamnă o creștere de 9,46% față de numărul corespunzător anului 2009. De asemenea, la finalul anului 2010 în evidența serviciilor de probațiune se aflau un număr de 9628 de persoane condamnate cu suspendarea executării sub supraveghere sau minori sancționați cu măsura educativă a li-bertății supravegheate. Åži pentru această activitate a fost înregistrată o creștere cu 17,44% prin raportare la datele anului 2009. În ceea ce privește asistența și consilierea persoanelor condamnate, o altă activitate importantă a serviciilor de probațiune, consilierii de probațiune au avut în anul 2010, un număr de 906 intervenții de asistență și consiliere”, se mai arată în același comunicat.