Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616
Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616

Sf. Ierarh Calinic de la Cernica


În această lună, în ziua a unsprezecea, pomenirea sfântului sfințitului mucenic Antipa, episcopul Pergamului.

Acest sfânt a fost în zilele împăratului Domițian, într-o vreme cu sfinții apostoli, de care a și fost hirotonit episcop al Bisericii Pergamului Asiei, când Cuvântătorul de Dumnezeu și Evanghelist Ioan era izgonit la Patmos, precum scrie și în epistola sa, numindu-l pe acesta preot credincios și mucenic. Deci sfântul Antipa, fiind foarte bătrân, păstorea și ocârmuia turma lui Hristos cu toată pioasa petrecere; pentru aceea a și fost prins de închinătorii la idoli.
Stând înaintea guvernatorului, se silea acesta să-l plece cu cuvinte, ca să se lepede de Hristos, zicând că lucrurile cele mai vechi sunt mai cinstite; iar cele noi și de curând ivite sunt mai necinstite, și cum că legea păgânilor este veche, iar credința creștinilor s-a început în urmă, și de puțini oameni este primită. La care sfântul a răspuns împotrivă, aducând ca exemplu istoria lui Cain, care are atât de mare vechime și totuși nu se cuvine a fi urmată de către credincioși. Din aceste cuvinte pornindu-se guvernatorul cu mânie, a poruncit să bage pe mucenic la acea măiestrie de aramă, ce era făcută în chip de bou, în care rugându-se sfântul mult la Dumnezeu, și lăudând puterea Lui cea mare, și mulțumind pentru că s-a învrednicit a pătimi pentru El, și rugându-se pentru cei ce-i vor face pomenirea, ca să fie feriți nepătimitori de chinuri și de alte boli, se ruga și pentru iertarea păcatelor și pentru milă la viitoarea judecată. Åži dobândindu-și cererea, s-a mutat către Domnul. Åži a fost îngropat în biserica din Pergam.
 
Tot în această zi, pomenirea preacuvioasei Trifinei celei din Cizic.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Farmutie.

Tot în această zi, pomenirea sfântului ierarh Calinic de la Cernica.

Sf. Ierarh Calinic de la CernicaAcest fericit părinte Calinic s-a născut în orașul București, în ziua de 7 octombrie 1787, din părinți români temători de Dumnezeu și a primit la Sfântul Botez numele de Constantin.
Când avea vârsta de 20 de ani, tânărul Constantin din îndemn lăuntric și-a îndreptat pașii către Mănăstirea Cernica, din apropiere, unde a fost primit cu dragoste părintească de starețul Timotei. După un an de ascultare duhovnicească și de curate osteneli, a fost tuns în călugărie, schimbându-și numele în Calinic. Peste o lună apoi s-a învrednicit a fi hirotonit ierodiacon.
În Mănăstirea Cernica a viețuit sfântul Calinic 43 de ani, nevoindu-se zi și noapte, în post și rugăciune, în muncă și smerenie, în răbdare și dragoste.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?