Ediția: Marți 7 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Marți 7 Mai 2024. Nr. 6617

Elevii LPS, primii finalişti ai „Highschool Art Contest”


Elevii talentați ai Liceului cu Program Sportiv din Focșani au reușit să se califice în finala celei de-a III-a ediții a „Highschool Art Contest”. Prima semifinală ce s-a disputat vineri seara, în Club Extrem din Focșani, a fost un adevărat regal al spectacolului, pus în scenă cu mult talent de elevii care și-au dorit mai mult decât orice un loc în marea finală. Elevii de la Liceul cu Program Sportiv i-au avut drept concurenți pe cei de la Colegiul Tehnic de Transporturi Auto „Traian Vuia”. Concursul a debutat cu prezentarea unei scenete de teatru. În 10 minute cât au avut la dispoziție, cele două echipe au încercat să distreze publicul și chiar le-a reușit. Cei de la Liceul Sportiv au pus în scenă o adaptare după „Cerere în căsătorie”, în timp ce colegii lor de la Transporturi Auto au interpretat cu mult umor o adaptare după piesa „Dragoste de lup”. A urmat apoi proba de dans, pentru ca mai apoi concurenții să încerce să-i convingă  pe membrii juriului că merită să meargă mai departe prin punerea în scenă a unei improvizații actoricești. Cea de-a patra probă din concurs a constat în interpretarea unei piese la alegere, tot interpretarea unui personaj celebru la alegere fiind tema celei de-a cincea probe. Semifinala „Highschool Art Contest” a continuat cu proba de karaoke și cea comică. Aceasta din urmă a reușit să stârnească amuzamentul publicului prezent la spectacol. Juriul a venit cu o probă surpriză pentru concurenți. Dacă elevii Liceului cu Program Sportiv au pregătit pentru acest moment un număr de gimnastică, cei ai Colegiului Auto au pus în scenă un moment intitulat „Puteți și voi?”. Prima semifinală s-a încheiat cu o probă, în cadrul căreia elevii au trebuit să își dovedească abilitățile în promovarea unui produs. După o seară plină de umor și voie bună, membrii juriului au decis să trimită în marea finală a „Highschool Art Contest” echipa Liceului cu Program Sportiv, care a acumulat 696 de puncte. Echipa Colegiului Tehnic de Transporturi Auto a strâns 660 de puncte și multe aplauze din partea publicului. Concursul continuă pe 22 aprilie cu confruntarea dintre Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau” și Colegiul Economic „Mihail Kogălniceanu”. Marea finală a celei de-a III-a ediții a „Highschool Art Contest” se va disputa în data de 29 aprilie, între echipele câștigătoare ale semifinalelor. „Highschool Art Contest” este organizat la inițiativa și cu sprijinul clubului Extrem Focșani, în vederea obținerii de fonduri pentru unitățile de învățământ care se dovedesc a fi cele mai bune. „Highschool Art Contest” este o competiție aprobată de Inspectoratul Åžcolar Județean Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?