Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

Cea mai mare explozie cosmică, surprinsă de NASA


NASA a mobilizat mai multe telescoape, inclusiv celebrul telescop spațial Hubble, pentru a studia, într-o galaxie îndepărtată, ceea ce pare a fi explozia cosmică cu cea mai mare intensitate și durată observate vreodată, a anunțat agenția spațială americană. La peste o săptămână de la producerea ei, radiații puternice, a căror intensitate fluctuează, continuă să fie emise din locul în care s-a produs acea deflagrație cosmică, se afirmă în comunicatul emis de NASA. Astronomii au declarat că nu au văzut niciodată o explozie cu o astfel de intensitate luminoasă și cu o durată atât de mare. În general, aceste emisii puternice de raze gama care rezultă din distrugerea unei stele masive care și-a epuizat combustibilul nuclear nu durează niciodată mai mult de câteva ore. Acest fenomen cosmic a fost depistat inițial pe 28 martie, de satelitul american Swift, special construit pentru a detecta exploziile de raze gama din univers.
Swift a localizat sursa acestor explozii în constelația Dragonului, în centrul unei galaxii situate la 3,8 milioane de ani lumină de Terra (un an lumină echivalează cu 9.460 de miliarde de kilometri). Deși cercetările nu s-au încheiat, astronomii consideră că această explozie neobișnuită s-a produs când o stea s-a apropiat prea mult de o gaură neagră care se află în centrul acelei galaxii.
Toate galaxiile, inclusiv a noastră – Calea Lactee -, au o gaură neagră în centrul lor, a cărei masă este de câteva milioane de ori mai mare decât a Soarelui nostru. Forța gravitațională intensă exercitată de gaură neagră a „spart” probabil acea stea, iar jeturile de gaze care scapă din zona exploziei continuă să se scurgă spre centrul acelei zone. Potrivit modelului informatic folosit de astronomii americani, rotația rapidă a găurii negre în jurul ei însăși formează un jet de raze gama și de raze X care se învârte în jurul propriei axe, acționând la fel ca un far. Această emisie puternică de energie este vizibilă când jetul este îndreptat în direcția Terrei. Razele gama rezultă din fenomenele cele mai extreme din univers, obiectele celeste care le sunt asociate emițând cantități de energie inimaginabile. Este vorba în special de jeturile emise de nucleele active ale galaxiilor, de resturile de supernove și de pulsări.
 
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?