Ediția: Miercuri 15 Mai 2024. Nr. 6624
Ediția: Miercuri 15 Mai 2024. Nr. 6624

Muniţie neexplodată ridicată de la Vidra


Pirotehniștii au intervenit, miercuri, în satul Viișoara din comuna Vidra pentru a ridica un proiectil exploziv de calibru 76 de milimetri. Muniția a fost găsită de Toader A., în timp ce săpa la fundația unui gard. Proiectilul a fost ridicat și transportat în condiții de siguranță la depozitul special amenajat, pentru a fi distrus. Tot miercuri, echipajele SMURD au intervenit pentru soluționarea a cinci situații medicale de urgență. S-a intervenit în municipiile Focșani și Adjud, precum și în comunele Vânători și Biliești. Paramedicii din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani și Secției de Pompieri Adjud au acționat pentru acordarea primului ajutor calificat și transportul pacienților la spital. De asemenea, în jurul orei 9.00, Garda de Intervenție din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani a intervenit cu o autospecială și trei subofițeri, la solicitarea echipajului de ambulanță, pe strada Pictor Grigorescu din municipiul Focșani, pentru a asigura transportul lui Eugen M., în vârstă de 45 ani, supraponderal, din locuința acestuia situată la etajul I al unui bloc de locuit, la ambulanță.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?