Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

Profesorii, reduşi la tăcere cu forţa


Profesorii au primit, din partea Guvernului Boc, interdicție de a face grevă. Cu sprijin din partea senatorilor care dețin majoritatea politică a fost adoptat un proiect de lege care le ia cadrelor didactice dreptul de a protesta în timpul examenelor naționale și a Bacalaureatului. Speriați că profesorii ar putea ieși în stradă și ar putea paraliza sistemul educațional, „portocaliii” au adoptat o măsură extremă și care vine în contradicție cu Constituția României, ce dă dreptul tuturor oamenilor să se exprime liber. Este un semn clar al faptului că actuala putere nu mai permite profesorilor să își spună păsurile ba mai degrabă, prin această măsură, încearcă să le pună pumnul la gură și să îi determine să accepte mai mult sau mai puțin cu voia lor, măsurile adoptate de Guvern care vor aduce haos întregului sistem educațional.

Ar fi pentru prima dată după Revoluția din 1989 când românilor li se interzice ferm să se exprime liber, protestând. Vestea că nu vor mai avea nici măcar dreptul să își strige multele probleme pe care le au îi irită la culme pe profesorii care se tem că în aceste condiții, soarta lor s-ar putea înrăutăți în mod drama-tic. Oamenii susțin că protestele de stradă, organizate în momente cruciale, reprezentau singurul mijloc de a forța mâna autorităților să adopte rapid măsuri de redresare a situației. „Nici nu mă mai poate mira acest lucru atâta timp cât acest proiect vine în completarea Codului muncii pe care premierul și l-a asumat și în care profesorii care fac grevă pot fi chiar și demiși. Este un plan prin care categoria angajaților de la privat sau buget să nu-și mai poată exprima nemulțumirea. Dacă acest proiect de lege se aprobă se încearcă permanentizarea acestei puteri care speră să rămână și după 2012. Am ajuns la concluzia că această conducere este surdă la problemele oamenilor. S-au prins că reacția noastră este molcomă. Ei își fac treaba și dau legi însă noi nu mai avem putere să ne facem treaba. Cadrele didactice care au votat în proporție de 90% cu Băsescu își merită soarta!”, a declarat Durel Găloiu lider de sindicat SLI din Dumitrești. Profesorii se tem pentru viitorul lor și al întregului sistemu educațional. Nemaiputând să pună presiune asupra puterii organizând manifestări în momente cruciale, protestele lor vor fi sortite eșecului. Practic, toate strigătele disperate ale profesorului vor fi praf în ochi pentru guvernanți care cel mai probabil vor continua să adopte măsuri abe-rante și care nu vor redresa în niciun caz criza din învățământ. „După Codul Muncii, este următorul pas spre sclavia pe care o instaurează Băsescu, Boc și Guvernul PDL în România. Este incredibil ce aberații pot să le debiteze mintea unor retardați parlamentari de la PDL. Fac acest lucru deoarece vor să ne pună călușul în gură definitiv, așa cum se întâmpla cu țăranii care mergeau la cules de struguri pe moșiile boierești. Dacă românii nu se vor trezi nici în ceasul al doisprezecelea să înceapă o adevărată revoluție în România și să scape de tirania lui Băsescu vom ajunge mai rău ca în Libia”, a declarat Aurel Åželaru, lider de sindicat la Åžcoala Bordești.

Elevii, de partea profesorilor și nu prea

În vreme ce în rândul profesorilor fierberea este mare, elevii au păreri împărțite. Există voci în rândul acestora care susțin că grevele nu făceau altceva decât să blocheze sistemul educațional în momente cheie. Unii elevi sunt de părere că profesorii lor ar trebui să își revendice drepturile fără a le afecta lor programul de învățare și exa-minare. „Cred că ar trebui să se liniștească lucrurile. Noi, elevii, nu avem nevoie de alte probleme. Protestele se pot organiza însă fără a ne afecta pe noi. Înțelegem problemele cu care se confruntă profesorii.
Sunt multe probleme în sistemul educațional însă noi nu avem nicio vină să suferim”, a precizat Ionuț Barac, elev în clasa a XII-a. Dacă unii colegi înclină spre liniștirea apelor, alți elevi spun că protestele nu îi deranjau cu nimic, chiar dacă momentul ales nu era cel mai potrivit pentru ei. Unii elevi sunt de părere că o mică pauză de la învățare nu strică niciodată. Iar dacă aceasta este făcută pentru soluționarea unei pro-bleme, atunci cu atât mai bine. „Era bine când se organizau proteste pentru că aveam ore libere. Cred că pauzele acestea nu sunt un capăt de lume atâta vreme cât profesorii își cer drepturile. Nu este corect față de profesori adoptarea acestei măsuri”, a precizat la rândul său Cristina M., elevă în clasa a XII-a. Așadar, amenințarea cu greva gene-rală în pragul examenului de Bacalaureat a rămas doar la stadiul de vorbă pentru că în realitate, profesorii sunt obli-gați să își vadă de activitatea la catedră chiar dacă drepturile le sunt încălcate în mod constant iar măsurile de redresare și adevăratele reforme educaționale par să fie inexistente. Introducerea acestui instrument de forțare a profesorilor la tăcere va fi posibilă dacă și Camera De-putaților, în calitate de for decizional, va da undă verde proiectului de lege inițiat de PDL. Proiectul de lege menționează clar că personalul didactic va putea declara grevă cu condiția de a asigura desfășurarea continuă a proceselor de evaluare națională din ultima clasă de gimnaziu, respectiv a examenului de Bacalaureat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?