Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626
Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626

Cezarina Hanganu, femeia care a câştigat încrederea germanilor


Cezarina Hanganu este românca ce a câștigat încrederea nemților. Într-o perioadă în care românii sunt priviți cu ostilitate de ceilalți membri ai Comunității Europene, Cezarina Hanganu a știut că pentru a câștiga  încrederea oamenilor, e nevoie de onestitate, respect și educație. Limba germană, pe care a studiat-o la liceu, acum este baza muncii sale, căci Cezarina Hanganu este directorul unei firme germane, care are deschis un punct de lucru în Focșani. Este vorba despre Speidel.

Cezarina Hanganu și-a dedicat toată viața profesiei. Nu a avut timp să pătrundă fiorul dragostei, nu a fost vreodată căsătorită și nici nu a avut un copil al său. Este director al Speidel România și a reușit chiar acolo unde poate puțini bărbați izbutesc.
Înzestrată cu o minte ascuțită, cu o ambiție nemăsurată, ea ține frâiele unei fabrici, care se ocupă de confecționarea de lenjerie intimă pentru femei, având în spate aproape două sute de angajați. Cezarina este omul de încredere al proprietarului Speidel, care a dat numele său și firmei pe care o deține. „Părinții mei sunt originari din Pădureni, Mărășești. Până în 1968 am locuit la Onești, după care ne-am mutat la Pitești, unde am învățat la un liceu cu predare în limba germană. Asta mi-a marcat viața. Am fost fascinată de istoria lumii, dar mai ales de istoria poporului german. Am terminat studiile la același liceu unde au absolvit și actrița Adriana Trandafir și Åžerban Marinescu. După terminarea liceului, următorul pas a fost să încerc să intru la Facultatea de Germană-Franceză, dar nu am reușit. Din acel moment ,nu m-a mai interesat să am neapărat finalizate studiile universitare”, începe Cezarina Hanganu povestea vieții sale. În 1977 s-a întors în Focșani și a început să lucreze într-un domeniu în care erau mai pricepuți bărbații, respectiv la un centru de calcul. Chiar dacă nu s-a mai arătat interesată de a urma studiile universitare, în 1991 a intrat la Facultatea de Drept și Relații Internaționale, pe care a urmat-o timp de cinci ani. Unul dintre regretele Cezarinei este că nu a dat un final acestor cursuri, neprezentându-se la exa-menul de licență nici până în prezent.

Suflet de artist

Poate a sacrificat de multe ori din timpul său, dar sufletul cald de femeie s-a deschis către artă. „În anii ‘70, a fost o perioadă de deschidere cultu-rală. Din perioada comunistă, aceia au fost anii cei mai frumoși, apoi au început greutățile. Am colaborat cu cei de la Teatrul Popular, așa cum se numea pe vremea aceea. Am început să joc teatru și am continuat până în 1990, când am renunțat. Am colaborat cu oameni deosebiți, cum ar fi Alexandru Darie, dar și cu Sorin Francu sau Paula Grosu. A fost cea mai frumoasă perioadă pentru mine. Mă recunoștea lumea pe stradă, eram niște mici vedete. Am fost la festivaluri de teatru, de unde ne-am întors cu distincții. Perioada aceea, nu m-a lăsat «să mă mucegăiesc ca om»”, își amintește.
Faptul că a renunțat la o activitate care îi plăcea enorm, poate ar avea legătură și cu trecerea în neființă a tatălui său, în 1990. Poate că după acest eveniment, Cezarina nu a mai găsit, pentru o vreme, puterea de a se dărui cu aceeași intensitate și plăcere publicului său. 

„Una e să știi să organizezi și alta e să conduci”

Norul și succesul său i se trag de la… limba germană. În momentul în care germanul Speidel a venit în Focșani pentru a investi într-o fabrică, Cezarina Hanganu i-a servit inițial ca translator. „Nu regret că am intrat în lumea necunoscută a confecțiilor. Speidel este o familie de tradiție în confecții, de mai bine de cincizeci de ani. Inițial, afacerea lor a pornit din familie, lucrau în sufragerie. Auziseră că sunt investitori în România și au vrut să investească inițial la Lugoj, dar forța de muncă e scumpă.  Un alt cetățean german i-a propus să vină la Focșani”, povestește. O vreme au avut un director, dar după plecarea acestuia și după mai multe interviuri, în care nu a fost găsită persoana potrivită, neamțul a înțeles că omul de care are nevoie este chiar lângă el, așa că i-a acordat Cezarinei încrederea sa. „Mă înțeleg foarte bine cu domnul Speidel, relația noastră este una directă și foarte clară. Zilele în care a fost deschisă această întreprindere, ca și cele legate de tot ceea ce reprezintă munca mea de aici, le știu ca pe ziua mea de naștere. Nu am studii de specialitate, nu sunt inginer în industria confecțiilor. Una e să știi să organizezi și alta e să conduci. Din 2004 sunt director”, spune Cezarina. 

Succes într-o lume a bărbaților

Marea dezamăgire a femeii care a reușit în viața sa numai prin muncă, este faptul că unii români nu apreciază munca. Cezarina povestește că sunt angajate în secție care sunt singurele aducătoare de venituri în familie, bărbații acestora preferând să joace table în fața blocului. „Anul acesta împlinesc 53 de ani. Sacrificiul succesului vieții mele profesionale a fost chiar viața privată. Îmi asum asta. Pe drumul vieții, m-au ajutat părinții și profesorii, care au pus baza educației mele. În ultimul timp, încerc să mă apropii cât mai mult de Dumnezeu, pentru că noi nu suntem decât creația lui. O femeie de succes în viziunea mea, este o luptătoare într-o lume a bărbaților. Dar, oricât de emancipată ar fi această lume, femeia în lumea afa-cerilor pleacă din start cu un mic handicap… Este totuși o lume a bărbaților. Succesul înseamnă să fii cinstit cu tine și să accepți că imaginea ta reală este imaginea pe care ceilalți o au despre tine. Succesul nu se măsoară în bani sau în averi”, a concluzionat ea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?