Ediția: Marți 10 Iunie 2025 Nr. 6895

Punctaje aducătoare de bani


Comisia Paritară a Inspectoratului Åžcolar Județean (ISJ) Vrancea a detaliat punctajele aferente criteriilor de acordare a gradațiilor de merit, urmând ca acestea să fie postate pe site-ul ISJ în data de 15 martie. Anul acesta, vor beneficia de gradații de merit aproximativ 70 de cadre didactice.
În perioada 15 martie  – 11 aprilie, candidații își pot depune dosarele, ce vor conține documentele justificative privind activitatea cadrului didactic respectiv. Reprezentanții ISJ Vrancea vor analiza toate dosarele până în cel mai mic detaliu, urmând ca până pe 12 mai să fie aprobată lista cu punctajele acordate în urma evaluării. Profesorii nemulțumiți de punctajele obținute au dreptul să depună contestații în intervalul 16 – 18 mai. Validarea rezultatelor finale de către Consiliul de Administrație al Inspectoratului Åžcolar se va realiza în data de 26 mai.
Lista cu profesorii considerați cu adevărat merituoși va fi înaintată Ministerului Educației, în vederea emiterii ordinului ministrului, a tabelului nominal cu personalul didactic de predare, didactic auxiliar și cel de conducere din unitățile de învățământ nominalizat pentru acordarea gradației de merit. Potrivit calendarului oficial stabilit de Minister, ordinul va trebui emis la data de 29 iulie.
În conformitate cu Legea 108/ 2007, beneficiarilor li se va da în plus 25% din salariu, pe o perioadă de 5 ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?