Ediția: Sâmbătă 1 iunie 2024. Nr. 6639
Ediția: Sâmbătă 1 iunie 2024. Nr. 6639

Copiii, împătimiţi ai jocurilor pe calculator şi ai desenelor animate


Liceul Tehnologic „Al. I. Cuza” a găzduit seminarul prilejuit de încheierea primei etape a proiectului „Ecranul TV și monitorul PC, interfață a singurătății copiilor?”, coordonat de profesorul logoped Steluța Radu. Etapa a constat în aplicarea unor probe, pentru culegere de date, unui grup-țintă alcătuit din 348 copii cu vârste cuprinse între 5 și 10 ani, înscriși la grădinițele, respectiv Liceul Tehnologic din oraș, pe baza cărora s-a rea-lizat un studiu.
„Culegerea datelor s-a efectuat în perioada 18 septembrie-15 octombrie 2010, pe baza a trei probe. La proba de desen, copiii au fost invitați să deseneze eroii preferați, desenele animate favorite, jocul preferat de pe calculator, o reclamă sau o imagine interesantă de la calculator sau televizor. La proba chestionar, copiilor li s-au adresat întrebări privitoare la familie, timp liber, calculator și televizor. Pentru ultima probă, s-a solicitat cadrelor didactice completarea unui tabel cu copiii care prezintă cel puțin una dintre  următoarele caracte-ristici:  dificultăți de exprimare, dificultăți de concentrare, agitație psihomotorie, dificultăți de învățare, agresivitate, verbală și/sau comportamentală”, a explicat Steluța Radu. Ea a precizat că rezultatele studiului arată că majoritatea copiilor intervievați au acces atât la televizor, cât și la calculator. Concret, 98,3% dintre ei se uită des la televizor, iar 253 copii din cei 348 care au răspuns la chestionar au un asemenea aparat chiar în dormitor. Mai mult decât atât, 123 de copii, dintre care 62 de elevi și 61 de preșcolari au precizat că nu au nicio interdicție cu privire la timpul petrecut în fața micului ecran. Studiul a mai evidențiat că în topul programelor preferate ale copiilor sunt desenele animate, urmate de meciurile de fotbal și muzică. 88% dintre ei s-au declarat și împătimiți ai jocurilor pe computerul la care petrec, zilnic, între 1-4 ore. „Studiile realizate de specialiști arată că televizorul și calculatorul dăunează dezvoltării și funcționării creierului uman. Mintea copiilor ajunge să fie dependentă de starea de pasivitate, de neconcentrare și negândire care i-a fost indusă zilnic câteva ore, prin intermediul vizionării. Vizionarea afectează capacitatea de concentrare a atenției, slăbește motivația și favorizează comportamentele instinctive”, a avertizat coordonatoarea proiectului.

Ghid de consiliere pentru părinți

Steluța Radu a comentat, apoi, scurtmetrajul „Agresiunea vizuală”, după care a prezentat un ghid de consiliere, valabil atât pentru părinți, cât și pentru profesori. Ea a precizat că ghidul arată care este atitudinea pe care trebuie s-o adopte un părinte în funcție de caracterul fiecărui copil. „Ei trebuie să înțeleagă  Â«cine este șeful», altfel, chiar și micile probleme vă vor da dureri de cap. Primul pas în preluarea conducerii este acela de a vă asuma cu adevărat condu-cerea și de a vă aștepta ca în orice situație copiii dumneavoastră să vi se supună”, a spus profesoara. Aceasta a accentuat seriozitatea pe care copiii trebuie s-o perceapă din tonul părinților care trebuie să le arate că mesajul le este adresat o singură dată, urmând apoi ca ei să ia măsuri dacă îndemnul nu este urmat de fapte. Pentru prevenirea dependenței copiilor de calculator sau televizor, Steluța Radu a propus, prin-tre altele, încurajarea lor pentru desfășurarea unor alte activități, concomitent cu realizarea unei selecții ri-guroase în privința programelor TV și a jocurilor pe computer. „Fiecare copil e unic, așa cum fiecare părinte are propria viziune despre creșterea copiilor. De aceea nu există soluții ge-neral valabile. Treceți în revistă sugestiile  pe care vi le propunem și adaptați-le în funcție de situațiile concrete  pe care le întâmpinați în relațiile cu copiii dumnea-voastră”, a concluzionat coordonatoarea proiectului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?