Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

Ghimpele


Ghimpele are ca factor curativ: partea aeriană (tulpina înflorită).
Afecțiuni pentru care se recomandă: adenom de prostată, cancerul de prostată; litiază renală (până la mărimea unui bob), microlitiază biliară; hipertiroidie.
 
Prezentare generală
Este o plantă ierboasă, înaltă de până la un metru, cu tulpină bogat ramificată și plină de ghimpi, ceea ce explică și denumirea sa po-pulară. Crește în zonele de câmpie, dar mai ales în cele de deal, putând fi întâlnită însă și în regiunile muntoase joase. Se distinge prin extraordinara sa rezistență la secetă, la intemperii, la po-luare și la orice factor de mediu agresiv, ceea ce explică arealul său gigantic, incluzând sudul și nordul Africii, centrul și sudul Europei, o mare parte din Asia, precum și America de Sud. Este o plantă cu adevărat enigmatică, a cărei compoziție chimică nu a fost nici până în prezent elucidată, dar care în terapie s-a dovedit extrem de activă, în boli din cele mai diverse, de la cele infecțioase la cancer și afecțiuni degenerative.
 
Culegerea și uscarea
De la ghimpe se folosește iarba, adică tulpina înflorită, care se recoltează de la sfârșitul lui iunie și până în septembrie-octombrie. Pentru recoltarea și manipularea ulterioară a plantei, mănușile de protecție sunt absolut necesare, altfel riscați ca zeci de ghimpi să vă intre adânc în piele, de unde sunt destul de greu de scos. Tulpina se taie la câțiva centimetri deasupra solului, după care se toacă puțin, pentru a putea fi pusă în sac. Uscarea se face la umbră, în strat de grosime medie, dintr-un kilogram de plantă proaspătă obținându-se două-trei sute de grame de produs uscat.
 Calități curative și acțiune farmaceutică:
 Acid cafeic, acid clorogenic, flavone, fitosteroli, saponine, tanin, ulei volatil. Antiinflamator; anticongestiv; dezinfectant; cicatrizant.
 
Recomandări:
 – tinctura din tulpină de ghimpe împotriva adenomenului de prostată, litiazei renale
– decoct din tulpină de ghimpe împotriva adenomului de prostată
– pulbere din tulpină de ghimpe împotriva hipertiroidiei
– infuzie din tulpină de ghimpe împotriva cancerului de prostată, microlitiazei bi-liare.

E contraindicat consumul de condimente, fructe acre, lactate fermentate și alcool.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?