Ediția: Marți 7 Mai 2024 Nr. 6617
Ediția: Marți 7 Mai 2024 Nr. 6617

Drumarii au incendiat podul rutier şi feroviar


Traficul rutier pe DN 2N, porțiune de drum care face legătura între localitățile Dumbrăveni și Sihlea, prin satele Caiata și Bogza, a fost închis din cauza unui incendiu izbucnit la un pod din lemn. Pentru a ajunge la Sihlea, oamenii trebuie să ocolească pe la Obrejița. Din verificările efectuate la fața locului a reieșit că incendiul a izbucnit în urma folosirii unui dispozitiv de tăiere-lipire fără respectarea normelor legale. Polițiștii fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere.

Podul din lemn de pe DN 2N, care face legătura între Dumbrăveni și Sihlea, satul Caiata, a luat foc. Incidentul s-a produs ieri, în jurul prânzului. În timpul incendiului, dar și după stingerea acestuia, traficul rutier a fost închis în totalitate, iar cel feroviar doar parțial, majoritatea trenurilor fiind oprite în gări. Utilajele de la deszăpezire au rămas și ele blocate, iar singura cale de acces este pe la Obrejița.
Focul a ars mocnit, iar pompierii nu au putut interveni imediat din cauza liniei de înaltă tensiune, de 27 mii W, situată la aproximativ un metru distanță de pod. Angajații CFR au scos firele de sub tensiune și abia după aceea s-a putut interveni cu apă. „Intervenția a prezentat un grad ridicat de dificultate, deoarece a fost condiționată de întreruperea curentului electric de înaltă tensiune pe calea ferată, inclusiv protejarea zonei de intervenție prin montarea de scurtcircuitoare de către specialiști ai CFR. În urma incendiului, a ars suprastructura podului, construită din lemn, pe o suprafață de 26 metri pătrați. Cel mai pro-babil, incendiul a fost provocat în urma folosirii unui dispozitiv de tăiere, lipire fără respectarea normelor legale”, a precizat locotenent Florentin Duță, purtătorul de cuvânt al ISU.
Focul a fost stins, traficul feroviar reluat după aproximativ 200 de minute întârziere, iar cel rutier a rămas închis în totalitate. „Traficul rutier a fost închis în totalitate deoarece în urma incen-diului, structura de rezistență a fost compromisă. Am vorbit deja cu cei de la regională și mâine (astăzi – n.r.) va veni o echipă de la Iași, să vedem ce putem face. Sperăm să obținem fonduri cât mai repede pentru a remedia situația. Acest drum trebuie să fie practicabil cât mai repede. Mai există o cale de acces prin Obrejița, dar viscolul ne-a creat probleme pe această porțiune de drum”, a declarat Lucica Chiper. Trenurile de marfă și călători au avut întârzieri foarte mari, de aproximativ trei ore. În această situație s-au aflat călătorii din Personalul 5108, Rapidul 751, Perso-nalul 5010, Rapidul 661, care au staționat în gările adiacente.

Foc provocat de neglijență 

Podul nu a luat foc din senin ci, după cum spun unele surse, din cauza șofe-rilor de pe utilajele de la deszăpezire, care au acțio-nat în zonă. Surse din rândul anchetatorilor spun că în timp ce se acționa pentru curățarea zăpezii de pe partea carosabilă, unul dintre utilaje ar fi agățat cu lama o bucată de fier, montată pe traversele din lemn ale podului. Pentru că nu mai puteau acționa din cauza tablei, care se ridicase de la pământ cu aproximativ jumătate de metru, unul sau mai mulți șoferi ar fi tăiat tabla cu un flex, iar scânteile căzute pe lemn au provocat incendiul. Aceleași surse au mai spus că șoferii de pe utilaje ar fi aruncat zăpadă peste jar, apoi au plecat, fără să-și imagineze ce ar putea urma. Anchetatorii spun că ar exista și martori care confirmă varianta, dar și că pe lama unuia dintre utilajele care acționau în zonă au rămas urme. Polițiștii fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere. „La data de 24.02.2011, G. Rașcu, din municipiul Focșani, județul Vrancea, a sesizat faptul că la ieșirea din comuna Dumbrăveni spre comuna Sihlea, satul Caiata, la podul rutier care traversează linia de cale fe-rată Focșani-Râmnicu Sărat s-a produs un incendiu. La fața locului  s-a deplasat o echipă complexă care a constatat faptul că persoane neidentificate au distrus, în urma folosirii unei surse de căldură, mai multe grinzi, afectând structura din lemn a podului rutier. Incendiul a fost localizat, iar infrastructura SNCFR nu a suferit pagube mate-riale. Cercetările sunt continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere”, a declarat inspectorul Bogdan Toader, purtătorul de cuvânt al IPJ. Dat fiind faptul că pe această porțiune de drum nu se mai circulă, persoanele care vor să ajungă la Sihlea, Caiata sau Bogza trebuie să o ia pe la Obrejița.

Mașini blocate la Dumitrești

Tot pe DN 2N, în zona Dumitrești, mai multe autoturisme au rămas blocate. Reprezentanții Secției de Drumuri Naționale au tri-mis mașini de deszăpezire în această zonă și astfel problema a fost remediată, traficul rutier desfășurându-se, momentan, în condiții de iarnă. Lucica Chiper a precizat că dacă vântul va continua să spulbere zăpada, probleme ar putea apărea și pe alte drumuri. „Dacă va continua să viscolească am putea avea probleme și pe alte drumuri. Probleme ar putea să apară pe DN 23 B Măicănești – Ciorăști, zonă care mereu a fost cu pro-bleme, dar și pe DN 23 B Focșani-Nănești. Acum (ieri – n.r.) sunt mașini cu lame care acționează, dar dacă va continua să viscolească este posibil să se închidă și alte drumuri. În mod normal atunci când viscolește nici nu ar trebui să acționăm, pentru că o facem degeaba. Intervenim doar atunci când este vorba de persoane sau mașini blocate”, a spus Lucica Chiper. Potrivit viceprimarului comunei Dumbrăveni, Iulian Strâmbei, există o porțiune de aproximativ un kilometru unde se circulă mai greu, deoarece vântul viscolește zăpada de pe izlaz. „Au fost ceva probleme dimineață, dar acum drumul este practicabil. Au fost câteva ma-șini care au rămas blocate, dar mai mult din cauza unei mașini cu lemne, care a derapat și a blocat circulația. Au stat oamenii acolo cam o oră, o oră și jumătate până când mașina cu lemne a fost trasă și s-a deblocat traficul. Deocamdată nu sunt probleme deosebite și sperăm să nu fie nici de acum”, a spus viceprimarul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?