Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650
Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650

Sindicaliştii intră în grevă când Codul Muncii ajunge la promulgare


Sindicaliștii amenință cu grevă generală din prima zi în care președintele primește pentru promulgare proiectele Codului Muncii și Codului de dialog social, iar din 28 februarie încep acțiunile de protest în teritoriu.
Potrivit planului de acțiune stabilit, ieri, de birourile executive ale tuturor federațiilor afiliate la cele cinci confederații, din 28 februarie încep protestele în teritoriu, iar în Capitală din ziua în care se discută la Camera Deputaților proiectul de modificare a Codului Muncii.
Liderii confederațiilor sindicale au anunțat, ieri după-amiază, că au stabilit pichetarea intrărilor în sediul Parlamentului, discuții cu deputații din comisie, pichetări și vizite la domici-liu și la sediile PDL, UDMR, UNPR, minorități, pentru depunerea solicitărilor sindicale, mitinguri în teritoriu, cu reunirea oamenilor pe drumurile europene sau naționale și grevă de avertisment în ziua votului în Ca-mera Deputaților.
La nivel local, în fiecare luni începând din 28 februarie și până în 18 aprilie vor fi mitinguri în fața prefecturilor, precum și a primăriilor din Bihor, Botoșani, Harghita, Constanța și Caraș-Severin.
Premierul Emil Boc a anunțat, luni, că liderii coa-liției de guvernare propun asumarea răspunderii Guvernului în Parlament pe Codul Muncii, precizând că în perioada următoare vor avea loc consultări și cu grupurile parlamentare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?