Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616
Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616

Lucruri uitate de chirurgi în… pacienţi


Un bărbat chinez care s-a prezentat la medic pentru că-l durea capul, a aflat că avea o lamă de briceag de 10 centimetri în cutia craniană pe care medicii nu au observat-o. Acest caz a adus la lumină o statistică care susține că în medie, două intervenții chirurgicale dintre toate cele suținute săptămânal în Marea Britanie, se încheie cu câte un obiect uitat în pacient. Astfel, în 2008, peste 700 de pacienți brita-nici care au fost operați, au trebuit să fie redeschiși pentru extragerea diferitelor obiecte din aresenalul unui chirurg, uitate după închiderea pacientului. Spre exemplu, în iunie 2010, fostul soldat Maureen Deeley a fost operat din nou pentru extragerea unui tampon uitat în cursul unei intervenții chirurgicale din 1996. Ea a descris perioada de timp dintre cele două intervenții chirurgicale drept una de maximă ‘agonie’. De asemenea, în Franța s-a înregistrat recent cazul unei femei care după o operație de cezariană a rămas cu un forceps în stomac. Femeia acuza dureri acute de stomac, iar medicii și-au dat seama că ceva nu este în regulă abia după ce au văzut o bucată de metal ce-i ieșea prin piele, din stomac.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?