Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Condamnat pentru trafic de persoane


Alexandru Ursu, tânărul din Varnița, comuna Răcoasa, arestat la Vaslui pentru trafic de persoane a fost condamnat la cinci ani de închisoare. În același dosar a mai fost judecat un tânăr din Vaslui care    s-a ales cu o pedeapsă identică cu cea a lui Alexandru. Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs. Inculpatul, care este în vârstă de 24 de ani, a fost arestat în august 2010. Localnicii din Varnița spun că tânărul își are originea în Vaslui dar că de ceva timp locuiește în satul de pe Valea Åžușiței. Înainte de a fi arestat, la locuința acestuia din Varnița a fost efectuată și o percheziție. Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, din Vaslui, îi acuză că în luna iunie 2010, cei doi băieți au recrutat, sub promisiunea angajării în străinătate, două tinere cu vârste de 17 și 19 ani pe care le-au transportat în Italia. Aici le-ar fi obligat să se prostitueze timp de trei săptămâni. Sumele de bani pe care fetele le-au obținut din practicarea prostituției, ar fi intrat în buzunarele suspecților. La locuințele lor, în urma descinderilor au fost găsite trei autoturisme, 2.950 de euro și aproximativ 250 de grame de aur. Cei doi au fost reținuți iar în cursul zilei de 11 august 2010 și au primit în cel mai scurt timp și mandate de arestare preventivă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?