Ediția: Marți 7 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Marți 7 Mai 2024. Nr. 6617

Proiectile găsite pe câmp


Pirotehniștii din cadrul ISU Vrancea au intervenit, marți, în cartierul Mândrești și la Panciu pentru a ridica două proiectile explozive găsite pe câmp. Prima solicitare a venit la ora 9.30 și anunța faptul că pe raza cartierul Mândrești a fost găsit un proiectil exploziv. Specialiștii pirotehniști din cadrul inspectoratului s-au deplasat la fața locului unde au identificat un proiectil exploziv de calibrul 130 milimetri. Muniția a fost descoperită de Florin C., pe câmp. Proiectilul a fost ridicat și transportat în condiții de siguranță la depozitul special amenajat pentru a fi distrus. Cea de-a doua solicitare a venit în jurul orei 12.30, iar pirotehniștii din cadrul inspectoratului s-au deplasat la Panciu, unde au identificat un proiectil exploziv de calibrul 76 milimetri. Acesta a fost găsit de Mariana A., în timp ce efectua lucrări agricole. Pompierii de pe echipajele SMURD au intervenit și ei pentru soluționarea a cinci situații medicale de urgență. Astfel, s-a intervenit în municipiul Focșani, precum și în comunele Măicănești, Pufești, Sihlea și Garoafa. Paramedicii din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani și Secției de Pompieri Adjud au acționat pentru acordarea primului ajutor calificat și transportul pacienților la spital, unde au fost preluați de medicii de gardă din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” și de cei din cadrul  Spitalului Municipal Adjud.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?