Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

Recidivist de dorul fostei… celule


Ovidiu Curcă, botoșăneanul acuzat de comiterea mai multor furturi pe raza județului Vrancea, a fost din nou trimis în judecată de procurori.
După ce în urmă cu câteva luni a ajuns la instanță un dosar stufos ce cuprindea activitatea infracțională a tânărului imediat după ieșirea din penitenciar, anchetatorii au mai descoperit o faptă comisă de Ovidiu. Este vorba despre un furt comis în noaptea de 12 spre 13 noiembrie 2010, când inculpatul ar fi pătruns în casa unui gospodar din Dumbrăveni și a luat 380 de lei și un telefon mobil. În fața anchetatorilor, Ovidiu și-a recunoscut fapta.
Pe rolul Judecătoriei Focșani se mai găsește un dosar în care botoșăneanul este judecat pentru mai multe furturi din locuințe, comise după eliberare, el fiind recidivist.
Tânărul a fost prins în noiembrie anul trecut, la Odobești.
În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit că acesta este autorul a 14 furturi din locuințe, fapte comise în perioada mai-noiembrie 2010, pe raza comunelor Cârligele, Jariștea, Bolotești, Broșteni și a orașului Odobești. Ovidiu Curcă nu se încurca cu nimicuri, el fura doar bani, bijuterii, dar și alte bunuri de valoare, paguba fiind de aproximativ 60.000 lei. Sub pretextul că ar avea nevoie de ceva de muncă, intra prin casele oamenilor, afla cam pe unde-și țin aceștia bunurile, iar când prindea momentul acționa. De la o parte vătămată a luat din buzunarul gecii 2.100 de lei și 60 de euro, de la altul îmbrăcăminte și alimente pe care le-a abandonat apoi, iar unei gospodine i-a mâncat alimentele din borcan. Ovidiu a mai furat dintr-un șifonier 7.300 de lei, iar dintr-un dormitor 1.100 de lei. El și-a recunoscut faptele și chiar a dat detalii despre modul cum a acționat.
Ovidiu Curcă nu este străin de răcoarea penitenciarului.
Bărbatul s-a apucat de „lucru” imediat după eliberare, iar oamenilor legii le-a fost milă de el și nu l-au lăsat prea mult să sufere de dorul fostei sale celule.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?