Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

Enrique Iglesias şi Anna Kournikova vor avea un copil


Cântărețul Enrique Iglesias și iubita sa, fosta jucătoare de tenis Anna Kournikova, vor deveni peste câteva luni părinții unui bebeluș, potrivit unor surse din anturajul celor două vedete, citate de X17online.com.
Cântărețul spaniol și iubita sa la fel de celebră le-ar fi spus unor prieteni apropiați din Miami că vor avea un copil care se va naște peste câteva luni. Agenții de presă ai celor două vedete au refuzat să confirme aceste informații. Enrique Iglesias și Anna Kournikova au o relație din anul 2001, după ce fosta jucătoare de tenis a apărut în videoclipul piesei „Escape” de pe albumul omonim lansat de cântărețul spaniol. De atunci, numeroase zvonuri despre o căsătorie secretă a celor două vedete au circulat în presa internațională în 2003 și, din nou, în 2005. În 2007, Enrique Iglesias, în vârstă de 35 de ani, a declarat că nu intenționează să se căsăto-rească cu Anna Kournikova, deoarece s-a despărțit de ea. Însă în 2010, fosta jucătoare de tenis a confirmat într-un interviu că relația ei cu Iglesias durează de peste opt ani, însă nici ea, nici iubitul ei, nu doresc să se căsătorească în viitorul apropiat. Fiul celebrului Julio Iglesias, Enrique a călcat pe urmele tatălui și a ajuns unul dintre cei mai în vogă artiști. „Escape” este cel mai de succes album al artistului latino, fiind vândut în peste 10 milioane de copii în întreaga lume. Anna Kournikova, în vârstă de 29 de ani, este o fostă jucătoare de tenis de origine rusă, devenită o veritabilă vedetă pe plan internațional datorită aspectului ei atrăgător, despre care presa internațională a afirmat în repetate ocazii că ar fi schimbat imaginea tenisului feminin. Deși nu a câștigat niciun turneu WTA, Kournikova s-a aflat pentru o vreme în Top 10 mondial, ocupând poziția a opta, și a câștigat de două ori Australian Open în proba de dublu, făcând pereche, în 1999 și în 2002, cu jucătoarea elvețiană Martina Hingis.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?