Ediția: Joi 23 Mai 2024. Nr. 6631
Ediția: Joi 23 Mai 2024. Nr. 6631

Plan portocaliu pentru a păstra puterea


Nu este adevărat că desființarea posturilor de poliție comunale e cu bătaie lungă. Noi nu credem că portocaliii vor să-i saboteze pe primarii de altă culoare decât cea preferată de ei.
Gurile rele spun că mai marii guvernanți au gândit un plan pentru a păstra puterea și după alegerile de anul viitor. Pe voturile alegătorilor nu se pot baza, căci nici în ruptul capului aceștia nu i-ar mai vota încă o dată, având în vedere că guvernanții i-au adus în pregul disperării. Așa că s-au gândit să reorganizeze poliția, adică să-i trimită pe cei existenți pe coclauri, iar apoi să aducă în locul lor oameni convertiți la ideologia portocalie. Numai că s-ar putea să nu le iasă pasiența, căci până și polițiștii cu cerul gurii colorat s-au cam săturat de metehnele portocaliilor. Le-a cam ajuns cuțitul la os, nefiind ocoliți de reducerile de salarii sau de impunerea cotei la benzină, cotă aferentă patrulărilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?