Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Cupa Unirii la tenis, prima dată în Vrancea


Primul turneu de tenis din cadrul Circui-tului Național din zona Est, Cupa Unirii, va avea loc în perioada 22-28 ianuarie. Concursul se desfășoară, între orele 8.30 și 19:00, în următoarele trei locații: Sala Polivalentă, sala Colegiului Economic „Mihail Kogălniceanu” și sala Åžcolii nr. 2 „Ion Basgan”. Organizatorii sunt Clubul Sportiv Unirea Focșani alături de Federația Română de Tenis, Asociația Tenis Club Focșani și Direcția Județeană de Tineret și Sport Vrancea. Categoria de vârstă U12, băieți și fete, este parte a Circuitului Național de grad A. În cadrul aceleiași competiții se desfășoară și întrecerile categoriei U14, băieți și fete, aceasta având ca-tegoria I, națională. În acest an, la Cupa Unirii și-au anunțat prezența peste 70 de sportivi din toată țara. „Competiția se va juca în sistem eliminatoriu atât pentru categoria U12, cât și pentru categoria U14, cu particularitatea că pentru vârsta de 12 ani se va organiza și tablou de dublu”, transmite directorul turneului, Răzvan Bucuroiu care a ținut să mulțumească tuturor sponsorilor fără de care aceste competiții nu s-ar putea desfășura. La întrece-rile sportive sunt invitați toți vrâncenii pasionați de sportul alb.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?