Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

Ţăranii au început cursurile gratuite


Crescătorii de animale din comuna Gologanu au început, sâmbătă, cursurile de pregătire pentru meseria de preparator produse lactate. 28 de fermieri au venit la școala din comună pentru a învăța cum se prepară laptele bătut sau iaurtul. La începerea cursurilor au fost prezenți vicepreședintele Consiliului Județean, Mircea Diaconu, și directorul Camerei Agricole, Gabriel Necula. „Sunt cursanți care au îndeplinit condițiile stabilite pentru că este un proiect european și criteriile sunt stricte. Oamenii s-au bucurat când au aflat că pot obține o diplomă de calificare în domeniul procesării laptelui și au venit la aceste cursuri. Mă bucur că în comună se pot organiza aceste cursuri și că este un proiect inițiat de preșe-dintele Consiliului Județean, Ma-rian Oprișan”, a afirmat primarul din Gologanu, Dumitru Robu.
Prin proiectul susținut de Consiliul Județean pentru sprijinirea dezvoltării mediului rural au început cursurile de pregătire pentru 150 de persoane din 13 comune vrâncene. Fermierii se pregătesc în meseriile de preparator produse lactate, administrator pensiune și lucrător comercial. Proiectul „Dezvoltarea pieței muncii prin promovarea ocupațiilor neagricole în mediul rural” este finanțat din fonduri europene, derulat de Universitatea de Åžtiințe Agronomice și Medicină Veterinară București și implementat în Vrancea cu sprijinul președintelui Consiliului Județean, Marian Oprișan.
Primii care au început cursurile sunt fermierii din comunele Negrilești, Tulnici, Păulești, Dumitrești, Gugești, Vîrteșcoiu, Cîmpineanca, Urechești, Popești, Cotești, Milcovul, Gologanu și Tîmboiești.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?