Ediția: Sâmbătă 1 iunie 2024. Nr. 6639
Ediția: Sâmbătă 1 iunie 2024. Nr. 6639

Primăria încasează taxele şi impozitele din 7 ianuarie


La Panciu, încasarea taxelor și impozitelor locale aferente anului 2011 se va efectua începând cu data de 7 ianuarie. Potrivit edililor, situația este generată atât de finalizarea operațiunilor de închidere a anului fiscal 2010, cât și de anumite modificări impuse de sistemul electronic. Potrivit unei hotărâri de consiliu adoptate în noiembrie anul trecut, și în 2011, autoritățile vor menține același coeficient de calcul, respectiv același nivel al taxelor și impozitelor aprobat pentru 2010. Singura modificare se înregistrează la taxa pentru oficierea căsătoriei în zilele nelucrătoare, majorată la 100 de lei. De asemenea, tot de la începutul acestui an, păncenii vor trebui să achite și două taxe noi, cea de salubritate, de 60 de lei/gospodărie/an și taxa PSI, de 10 lei/gospodărie/an. Edilii precizează, însă, că pentru plata cu anticipație a impozitului pe clădiri și a celui pe teren până pe data de 31 martie 2011, inclusiv, persoanele fizice vor beneficia de o bonificație de 7%, în timp ce persoanele juridice vor avea o reducere de l0% pentru clădiri și de 7% pentru teren.

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?