Ediția: Sâmbătă 1 iunie 2024. Nr. 6639
Ediția: Sâmbătă 1 iunie 2024. Nr. 6639

Se reînfiinţează liga a V-a


Anul 2011 va aduce noi schimbări în desfășurarea campionatului județean de fotbal. Președintele Asociației Județene de Fotbal Vrancea, Dan Dumitru, a precizat că liga a patra existentă va fi redusă și se va înființa o nouă ligă, a V-a. Schimbarea sistemului competițional se va face începând cu ediția 2011-2012, indiferent de locul ocupat în clasament, iar acele echipe care nu au mi-nimul de condiții privind infrastructura bazei vor fi invitate să activeze în liga a V-a. „Vrem ca această ligă a V-a să fie cât mai numeroasă, de aceea rugăm factorii de decizie din loca-litățile care, în acest moment nu au echipe înscrise – dar, mai ales, cele care au avut – să facă un efort și să scoată tineretul la mișcare. Această ligă va fi mult mai permisivă, nu se vor cere condiții obligatorii de infrastructură, în care taxele vor fi modice sau chiar inexistente. Scopul este ca lumea să facă tot mai multă mișcare”, a declarat președintele AJF Vrancea, Dan Dumitru.

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?