Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Şase răniţi în două accidente


Mai multe persoane au fost rănite joi, în urma unor accidente rutiere produse pe DN 2L, între Tișița și Panciu. La ora 8.40, Daniela N., de 36 ani, din comuna Vintileasca, în timp ce conducea autotu-rismul marca Nissan, nu a adaptat viteza de deplasare în condiții de ceață densă și carosabil acoperit cu polei, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu autoturismul marca Renault, care circula re-gulamentar din sens opus. Autoturismul marca Renault a fost și el izbit de un Matiz, care la rândul său a fost tamponat de o Skoda.
În urma impactului, a rezultat rănirea ușoară a Cristinei E., pasageră în autoturismul Matiz. Cercetările sunt conti-nuate de polițiști în vederea stabilirii cu exactitate a modului de producere a evenimentului.
Patruzeci de minute mai târziu, tot pe DN 2L, se producea un alt accident. Fănică A., de 41 ani, din Panciu, în timp ce conducea autoturismul marca Dacia, în condiții de ceață densă și carosabil acoperit de polei, nu a păstrat o distanță corespunzătoare față de un alt autoturism marca Dacia, care staționa în coloană, și a intrat în coliziune cu acesta, care la rândul său a fost împins într-un alt autotu-rism Dacia. În urma accidentului, a rezultat rănirea ușoară a Elenei S., de 56 ani, a Ralucăi L., de 23 ani, și a unui minor, de 17 ani, toți din Panciu, pasageri în cel de-al doilea autoturism Dacia. De asemenea, răniți au fost și I. P., de 15 ani, Daniela C., de 26 ani și Florentin C., de 23 ani, toți trei din comuna Cîmpuri, pasageri în cel de-al treilea autoturism Dacia.
De asemenea, 11 persoane au ajuns la spital după accidentele produse miercuri pe DN 2L. Doar două dintre acestea au rămas internate la Secția de Ortopedie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?