Ediția: Marți 28 Mai 2024. Nr. 6635
Ediția: Marți 28 Mai 2024. Nr. 6635

O căţeluşă a adus pe lume 17 pui


O cățelușă din Germania a fătat 17 pui, spre marea bucurie a stăpânilor, care au resimțit totuși din plin efortul de a hrăni cu biberonul o întreagă ‘armată’ de cățeluși, dat fiind că mama lor nu mai putea face față cererii.
Stăpâna cățelușei din rasa Rhodesian Ridgeback a declarat luni că timp de patru săptămâni abia dacă a apucat să ațipească preț de câteva minute, transmite Associated Press. Ramona Wegemann a povestit că, atunci când termina de hrănit ultimul cățeluș, primului îi era din nou foame.
Cățelușa Etana a fătat opt femele și nouă masculi, la 28 septembrie, la Ebereschenhof, în apropiere de Berlin. De cel puțin cinci ori pe zi, stăpâna i-a hrănit pe cățeluși cu o formulă specială de lapte. Wegemann a spus că atunci când o cățea fată atât de mulți pui, mulți dintre ei mor în prima săptămână. ‘Dar toți cățelușii noștri au supraviețuit. Este incredibil și minunat’, a spus femeia, în vârstă de 32 de ani, care recunoaște totuși că a avea grijă de atâția pui este o activitate care îi mănâncă tot timpul. De aceea, Wegemann, care lucrează pe cont propriu ca psihiatru de câini, a luat o pauză și s-a dedicat îngrijirii cățeilor, împreună cu soțul ei.
Viața cuplului a fost dată peste cap de atâția căței. Femelele au fost botezate Bahati, Binta, Bahya, Bashima, Batouuli, Binki, Bora, Bisa, iar masculii se numesc Baakir, Banjoku, Belay, Bruk, Bundu, Bayo, Bukekayo, Biton și Bulus. Toți cățeii au primit nume africane deoarece câinii Rhodesian Ridgeback sunt o rasă de copoi african.
Soții Wegemann și-au propus să vândă cât mai mulți căței, măcar cu 1.000 de euro pentru fiecare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?