Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

CE recomandă României să permită cetăţenilor din UE achiziţia de terenuri


Comisia Europeană recomandă României și Bulgariei să permită cetățenilor din UE care nu sunt stabiliți în cele două țări să cumpere terenuri agricole, înainte să expire perioada de tranziție prevăzută în Tratatul de aderare, respectiv 2014, dar nu consideră că termenele de tranziție trebuie reduse.
Tratatul stabilește o perioadă de tranzițe de șapte ani de la aderare (până în 2014), care permite acestor state membre să mențină restricțiile existente în privința achiziției de terenuri agricole și forestiere de către persoane fizice și juridice din alte țări din Uniunea Europeană/Spațiul Economic European.
Măsurile tranzitorii sunt reexaminate de către CE, potrivit tratatului, în cel de-al treilea an de la data aderării.

Comisia a reexaminat restricțiile temporare și efectele acestora, pentru a stabili dacă există posibilitatea scurtării sau încetării perioadei de tranziție înainte de data stabilită în Tratatul de aderare, prin intermediul unui studiu comandat în 2009.
CE consideră că în România și Bulgaria nu este necesară o reducere a termenelor limită pentru aplicarea măsurilor restrictive tranzitorii privind achiziționarea de terenuri agricole, prevăzute în Tratatul de aderare din 2005.

Comisia subliniază că este important ca cele două state membre să valorifice perioada de tranziție rămasă pentru a stimula dezvoltarea sectorului agricol.
Promovarea competitivității în sectorul de profil poate fi stimulată înaintea expirării perioadei de tranziție prin intermediul unor măsuri moderate de deschidere a pieței agricole către investițiile străine.

Astfel, CE recomandă permiterea achiziției libere a unei anumite suprafețe din terenul agricol al țării către cetățenii străini din UE care nu sunt stabiliți în România și Bulgaria.

O altă măsură ar fi permiterea achiziției libere, de către cetățeni străini din UE care nu sunt stabiliți în cele două țări, a unor terenuri agricole, până la o anumită suprafață maximă per tranzacție, eventual împreună cu o cerință de a realiza anumite investiții în inovare tehnologică.
O a treia măsură ar fi permiterea achiziției libere, de către cetățenii străini din UE care nu sunt stabiliți în România și Bulgaria, dar care închiriază proprietăți agricole în aceste țări, a construcțiilor agricole și a terenurilor pe care acestea sunt construite.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?