Ediția: Luni 13 Mai 2024. Nr. 6622
Ediția: Luni 13 Mai 2024. Nr. 6622

Şcoala „Ştefan cel Mare”, la trei decenii de activitate


Åžcoala generală cu clasele I-VIII „Åžtefan cel Mare” din Focșani marchează, în perioada 10 – 17 decembrie, împlinirea a trei decenii de activitate. Cu această ocazie, conducerea unității de învățământ a organizat, în cursul weekend-ului trecut, Concursul Național de Informatică „Infopici”, coordonat de către învățătorii Rădița Neagu și Ion Neagu. Înscris în lista de activități a proiectului „Joc și comunicare”, acest concurs național pentru clasele I-V, aflat la a IX-a ediție,   s-a bucurat, an de an, de prezența unui număr foarte mare de participanți, interesați de competiție, comunicare și colaborare. Activitatea face parte din Calendarul Acti-vităților Naționale Educative pe anul acesta, concursul având și o secțiune on-line. Alături de elevi din Focșani, și-au putut demonstra competențele în utilizarea calculatorului și copii din București, Galați, Constanța, Eforie Nord, Eforie Sud, Buzău, Vălenii de Munte, Brăila și, pentru prima dată, un grup aparținând minorității române din Vladimirovaç, Serbia. Cei 280 de elevi participanți la secțiunile Grafică tematică, Crearea poveștilor, Prezentări PowerPoint și Afișe publi-citare au putut trata teme va-riate, realizând compoziții li-terare și plastice, valorificându-și, astfel, creativitatea și evidențiindu-și competențele în domeniul graficii pe computer. Paleta de manifestări va continua cu activități artistice sau metodice, propuse de către reprezentanții diferitelor catedre și comisii didactice din cadrul școlii. Astfel, micuții școlari ai claselor I-IV vor fi antrenați în concursuri de recitare, pictură și creare de postere, interpretări muzicale și dans, călătorii în lumea cărților alături de scriitori vrânceni, vizite la muzee și la Biblioteca Județeană, dezbateri cu privire la tradițiile de iarnă sau istoria națională. Elevii din ciclul gimnazial vor descoperi „Tipologiile caracteriale ale lui Caragiale”, sub îndrumarea profesorilor de limba română, a psihologului școlar și a bibliotecarului școlii, iar „Marii matematicieni și teoremele lor celebre” vor prinde chip din activitatea propusă de profesorii de matematică. Profesorii din comisia metodică de fizică, chimie și biologie, în „Ziua laboratoarelor deschise”, îi vor invita pe elevi să se amuze cu „Experimente spectaculoase”, pornind apoi „Pe urmele lui Åžtefan cel Mare”, îndrumați de către profesorii comisiei metodice „Om și societate”. Sub deviza „Mens sana in corpore sano”, se vor desfășura activitățile sportive, iar în cabinetul de muzică vor răsuna „Glasuri de copii”. Pasionații de limbi moderne vor prezenta un „Caleidoscop artistic”, iar educația plastică se va prezenta în „Simfonia culorilor”. Catedra de informatică îi va invita pe elevi să descopere „Internetul – o provocare a contemporaneității”, iar „Micii constructori” vor fi evidențiați prin intermediul proiectelor propuse de către catedra de educație tehnologică. Un moment de emoție și talent îl va constitui spectacolul aniversar susținut de elevii școlii în data de 16 decembrie, la ora 16.00, găzduit de Casa de Cultură „Leopoldina Bălănuță”, când va avea loc și emoționanta întâlnire cu foștii elevi și dascăli ai unității de învățământ. În tot acest timp, când școala este în mare sărbătoare, porțile ei sunt deschise pentru ca oricine dorește să o poată vizita, pentru a-i cunoaște dascălii și elevii, care prin muncă și dăruire reușesc să fie printre primii la învățătură, nu doar din Focșani, ci chiar din județ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?