Ediția: Joi 16 Mai 2024. Nr. 6625
Ediția: Joi 16 Mai 2024. Nr. 6625

Inspector şcolar vrâncean pe primul loc în Bulgaria


Zvetlana Baciu, inspector în cadrul Inspectoratului Åžcolar Județean (ISJ) Vrancea a obți-nut locul I cu proiectul „Ecologia în viața cotidiană”, în cadrul Centrului Regional Francofon pentru Europa Centrală și Orientală organizat în Bulgaria. Reuniunea a avut loc la Sofia, în perioada 15-19 noiembrie, iar din România au fost prezenți trei reprezentanți, în baza performanțelor obținute cât mai ales a muncii pe care au depus-o în numele îmbunătățirii actului educațio-nal. Cadrele didactice s-au reunit pentru a asista la prezentarea unui proiect dedicat predării și învățării, utilizându-se o platformă atractivă și interactivă. Prin această platformă cadrele didactice și elevii pot relaționa, pot colabora în diverse activități în cadrul orelor de limbi străine și pot dezvolta o rețea de comunicare în vederea îmbunătățirii acti-vității de predare și învățare. Discuțiile purtate în capitala Bulgariei vor fi diseminate în județ, pentru ca toți profesorii să fie la curent cu ultimele ten-dințe în domeniul predării limbilor străine. Centrul Regional Francofon pentru Europa Centrală și Orientală organizat în Sofia, Bulga-ria, face parte dintr-un proiect POSDRU dezvoltat de Ministerul Educației Cercetării Tineretului și Sportului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?